Marcel Ciolacu: E posibil ca marți să treacă această moțiune de cenzură

Marcel Ciolacu, președintele PSD, spune că parlamentarii social-democrați, cu excepția unuia care suferă de o boală incurabilă, vor fi prezenți marți la votul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.
Claudia Simion
28 iun. 2021, 08:18
Marcel Ciolacu: E posibil ca marți să treacă această moțiune de cenzură

Marcel Ciolacu s-a arătat convins de faptul că demersul va fi susţinut şi de deputaţi şi senatori din afara partidului. „Este posibil ca marţi să treacă această moţiune de cenzură”, susţine liderul social-democrat.

„Noi avem o posibilă singură lipsă – un deputat care are o boală incurabilă într-o fază foarte avansată – dar şi el încearcă să ajungă la vot. Am înţeles de la colegii de la AUR că sunt cu toţii prezenţi. Categoric, deja au anunţat cei neafiliaţi că vor susţine moţiunea, vor fi voturi şi de la grupul minorităţilor şi ne mai trebuiesc voturi din zona actuală a acestei puteri.

Ţinând cont că 70% dintre români consideră că suntem într-o direcţie greşită, sunt ferm convins că există şi parlamentari din actuala putere care consideră că suntem în direcţia greşită şi sperăm că voteze această moţiune. Poate domnul Orban  ne face surpriză şi îndeamnă anumiţi colegi să voteze această moţiune, nu neapărat ţinând cont de lupta lor politică internă. Poate face un act patriotic şi scapă această ţară de…”, a afirmat Ciolacu.

Liderul PSD a spus că a avut discuții cu parlamentari din coaliția aflată la guvernare, arătând că a discutat deja în acest sens. „Am avut astfel de discuţii, vom vedea marţi ce se va întâmpla. Cred că vor face o presiune fantastică să nu se deplaseze la vot, ca nu cumva să voteze din greşeală”, a adăugat liderul PSD.

După părerea lui Ciolacu, preşedintele Iohannis „ţine cu domnul Cîţu şi atuncea are tot interesul să nu treacă această moţiune de cenzură”.

„Este posibil ca marţi să treacă această moţiune de cenzură. Eu am spus că are 50% şanse să treacă. (…) Este nevoie de anumite voturi din actualul arc guvernamental”, mai susţine Ciolacu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat