”Marcel Ciolacu a încins spiritele! ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Nu mai există limbă moldovenească”. Reacția purtătoarei de cuvânt a diplomației ruse

Marcel Ciolacu a explicat la data de 24 mai, în județul Caraș-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenție” a Rusiei. Ce a declarat premierul României.
Alina Costache
24 mai 2024, 22:06
”Marcel Ciolacu a încins spiritele! ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Nu mai există limbă moldovenească”. Reacția purtătoarei de cuvânt a diplomației ruse

Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei.

Te-ar putea interesa și Combinatul Oțelul Roșu se redeschide. Marcel Ciolacu: „Peste 600 de locuri de muncă noi”

„Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu a fost întrebat și ce părere are despre afirmațiile Ministerului rus de Externe conform cărora Ciolacu se amestecă în treburile interne ale Republicii Moldova și, mai mult decât atât, că sancțiunea sa este una provocatoare, după ce a declarat că în Republica Moldova sunt români.

Premierul României a subliniat că ”nu va minți de dragul Rusiei”.

„Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul. În primul rând, nu mai există limbă moldovenească. Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei şi pe urmă, cu ajutorul celor care conduceau Ucraina şi cu ajutorul celor care conduceau Republica Moldova, au impus o limbă inventată, limba moldovenească”, a declarat Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul spune că nici Ucraina şi nici Republica Moldova nu recunosc limba moldovenească.

„În acest moment, atât statul ucrainean, cât şi statul Republica Moldova au zis foarte clar că nu există altă limbă decât limba română”, a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu a precizat și faptul că în Republica Moldova sunt cetăţeni moldoveni de origine română, aşa cum în România sunt cetăţeni de etnie maghiară.

„Pe teritoriul Republicii Moldova există cetăţeni moldoveni de origine română. În România, există cetăţeni români de etnie maghiară. Dânşii sunt minoritari în România, dar sunt cetăţeni români. Cetăţenii moldoveni de origine română sunt majoritari în Republica Moldova. Ăsta e adevărul. Că vor să incite, asta fac de când există Federaţia Rusă şi noi ne ştim lecţia foarte bine cu ei”, a subliniat Ciolacu.

”Reprezintă o imixtiune grosolană”

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse a transmis că declarațiile premierului Marcel Ciolacu, conform cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, reprezintă o ”imixtiune grosolană în afacerile republicii”.

Agenţia rusă menţionează că premierul Ciolacu a declarat la Digi24 că în Republica Moldova „nu există moldoveni, nu există o limbă moldovenească, există limba română şi români”.

„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a subliniat reprezentanta Ministerului rus de Externe.

Declaraţiile oficialului de la MAE rus vin după ce reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor şi format la Moscova, au organizat în urmă cu o săptămâmă un protest în faţa Ambasadei României la Chişinău faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu potrivit căreia „nu există moldoveni, ci doar români”.

Citește și Cât vor lua de fapt, net, în plus, românii cu salariul minim, după majorarea la 3.700 lei brut

Pe lângă cele menționate anterior, Marcel Ciolacu a declarat la Digi24 că „Maia Sandu este singura soluţie europeană şi democratică pentru Moldova”.

Oficialul a adăugat că „România va ajuta Republica Moldova, fiindcă în Republica Moldova sunt români. Nu mai sunt moldoveni şi nu mai există limba moldovenească. Este limba română şi sunt români”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
UTA Arad a fost vândută! Alexandru Meszar iese din club, iar un grup de investitori preia echipa. Exclusiv
Capital.ro
Ai cumpărat un teren agricol și vrei să construiești o casă? Ce taxe trebuie să plătească românii și ce cheltuieli suplimentare pot apărea
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România