Într-o postare publicată pe Facebook, Marcel Ciolacu a subliniat că România are nevoie de stabilitate politică, de instituții funcționale și de decizii care să răspundă problemelor cetățenilor. Mesajul fostului prim-ministru a venit după ce Cabinetul Luca Niculescu a primit votul de încredere al Parlamentului, cu susținerea a 280 de senatori și deputați.
„România are, în sfârșit, un Guvern cu puteri depline și cred că acesta este lucrul cel mai important după o perioadă prea lungă de incertitudine. Avem nevoie de stabilitate, de decizii și de instituții care să funcționeze normal.”, a transmis Marcel Ciolacu.
Fostul premier a atras atenția că noul Executiv va avea de gestionat numeroase probleme, în condițiile în care așteptările populației sunt ridicate.
„Sunt multe probleme de rezolvat, iar așteptările sunt mari, dar România avea nevoie de un Guvern care să își asume aceste lucruri și să înceapă să lucreze”, a adăugat acesta.
Marcel Ciolacu a salutat și numirea lui Alexandru Stoica la conducerea Ministerului Dezvoltării, evidențiind experiența acestuia în administrație și familiaritatea cu problemele autorităților locale.
„Mă bucur și pentru faptul că buzoianul Alexandru Stoica va conduce Ministerul Dezvoltării. Cunoaște foarte bine ministerul, administrația locală și problemele din teritoriu și sunt convins că va face treabă bună. Îi doresc succes și sper ca noul Guvern să aducă stabilitatea și seriozitatea de care România are nevoie”, a afirmat fostul premier.