Secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov s-au întâlnit, miercuri, la New York, în marja Adunării Generale a ONU, în timp ce Washingtonul încearcă să avanseze negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina.
Discuțiile au avut loc în aceeași zi în care Volodimir Zelenski a susținut discursul său la ONU, potrivit AFP, preluat de Agerpres.
Întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut loc la un hotel din New York și s-a desfășurat fără declarații în fața presei. Rubio și Lavrov nu au răspuns întrebărilor jurnaliștilor, inclusiv celor referitoare la posibilitatea instituirii unui moratoriu asupra atacurilor asupra infrastructurii energetice.
Citește și : Zelenski, după întâlnirea de la ONU cu Trump: „Războiul din Ucraina trebuie să se încheie înainte de venirea iernii”
Potrivit relatării despre discuții prezentate de partea rusă, Serghei Lavrov i-ar fi transmis lui Marco Rubio că Moscova își menține obiectivele pe care și le-a stabilit în războiul împotriva Ucrainei, dar că nu exclude o soluție politico-diplomatică.
Cei doi au discutat și despre relațiile dintre cele două state și agenda internațională, în contextul contactelor recente la nivel înalt.
Pe agenda întâlnirii s-au aflat, de asemenea, situația din Orientul Mijlociu, Caucazul de Sud, America Latină și Caraibe, precum și pregătirile pentru viitorul summit G20.
Serghei Lavrov a subliniat necesitatea reluării cât mai rapide a relațiilor bilaterale dintre Moscova și Washington. Potrivit Ministerului rus de Externe, cei doi oficiali au convenit să continue contactele între ministerele de Externe ale celor două țări.
Discuțiile dintre Rubio și Lavrov au avut loc după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat, în marja Adunării Generale a ONU, că atât Kievul, cât și Washingtonul își doresc încheierea războiului înainte de iarnă.
Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu Donald Trump despre măsuri de dezescaladare care ar putea deschide calea către diplomație.
Președintele ucrainean a afirmat și că i-a transmis liderului american disponibilitatea Kievului de a opri atacurile asupra instalațiilor energetice din Rusia, dacă Moscova ar face același lucru în Ucraina.
„Am discutat cu președintele american despre un moratoriu energetic”, a declarat Zelenski.
Discuțiile au loc însă în contextul în care Rusia a lansat miercuri dimineață un nou atac cu drone asupra Kievului. au fost lovite, între altele, infrastructura feroviară, depozite și benzinării, atacul având loc la câteva ore după întâlnirea dintre Zelenski și Trump.
Un alt subiect abordat în cadrul contactelor americano-ruse îl reprezintă viitorul summit al G20.
Marco Rubio a confirmat că președintele rus Vladimir Putin a fost invitat oficial la reuniunea G20, programată în decembrie la Miami.
Prezența liderului de la Kremlin la summit ar reprezenta un nou punct de contact direct între Rusia și Statele Unite, într-un moment în care cele două administrații încearcă să mențină deschise canalele diplomatice, inclusiv în privința războiului din Ucraina.