Marea Britanie, la răscruce de drumuri: Brexit sau un nou referendum

O dată cu votul din 12 decembrie în cadrul alegerilor anticipate britanicii vor decide din nou viitorul relaţiei lor cu Uniunea Europeană. Agenţia France Presse prezintă luni diferitele scenarii posibile.
Iulian Tudor
09 dec. 2019, 07:21
Marea Britanie, la răscruce de drumuri: Brexit sau un nou referendum

Premierul eurofob Boris Johnson a convocat acest scrutin după ce a pierdut majoritatea în parlament, în urma dezacordurilor cu mica formaţiune nord-irlandeză Partidul Democratic Unionist (DUP) şi a celor din interiorul Partidului său Conservator în legătură cu forma pe care trebuie să o ia Brexitul, susţinut în iunie 2016 de către 52% dintre britanici.

Sondajele de opinie îi acordă un număr suficient de voturi pentru a trece prin parlament acordul de divorţ negociat cu Bruxellesul şi care prevede punerea în practică a Brexitului la 31 ianuarie 2020, potrivit Agerpres.

Dar saga nu se va opri aici: nimic nu se va schimba pe termen scurt ţinând cont de perioada de tranziţie prevăzută de acordul de divorţ pentru a atenua şocul ieşirii din UE. Londra va avea timp la dispoziţie până la 31 decembrie 2020 pentru a negocia viitoarea sa relaţie cu clubul european. Calendarul pare însă imposibil de respectat, întrucât acest tip de negociere durează de obicei mai mulţi ani; experţii mizează deja pe o prelungire a perioadei de tranziţie. 

Un posibil guvern minoritar

Principala formaţiune de opoziţie britanică, Partidul Laburist, este cotată cu şansa a doua în sondajele de opinie. Laburiştii ar putea totuşi să se poziţioneze astfel încât să împiedice o majoritate conservatoare.
Liderul laburist Jeremy Corbyn ar intra în competiţie cu Boris Johnson pentru a forma un nou guvern, care ar avea nevoie obligatoriu de sprijinul partidelor mai mici, informează Agerpres.

Predecesoarea lui Johnson, Theresa May, a fost nevoită să facă o alianţă cu DUP în 2017 pentru a-şi asigura o majoritate. De această dată, DUP a fost de la început contra acordului de Brexit încheiat de Boris Johnson, prin care Irlandei de Nord i se conferă un statut diferit de al restului ţării, informează Agerpres.

Partidul Naţional Scoţian (SNP) s-a declarat dispus să susţină un guvern Corbyn cu condiţia ca acesta să autorizeze un nou referendum privind independenţa Scoţiei, după cel pierdut din 2014.

Al doilea referendum

Partidul Laburist a promis că va renegocia acordul de divorţ încheiat de Boris Johnson cu UE şi va supune rezultatul unui referendum în termen de şase luni după venirea la putere, potrivit Agerpres.

Jeremy Corbyn a dat asigurări că va rămâne neutru, dar alţi membri ai conducerii Partidului Laburist au anunţat că vor face campanie pentru rămânerea în interiorul UE. SNP, Partidul Liberal-Democrat şi naţionaliştii galezi Plaid Cymru sunt anti-Brexit.

Sondajele de opinie indică faptul că britanicii sunt divizaţi în privinţa acestui subiect, cu un mic avans al celor care susţin rămânerea în Uniunea Europeană.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Ce obiectiv are, de fapt, CFR Cluj după ultimele transferuri. Șumudică a zis totul în direct: „Va fi greu să fac echipa”
Capital.ro
Dezastru în aeroporturile din Marea Britanie: sute de zboruri, anulate. Ce sfaturi au primit pasagerii 
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Horoscop 9 septembrie 2026. O zi cu răsturnări de situație! Trei zodii pot primi vestea pe care o așteptau, iar pentru altele începe o perioadă decisivă
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului