Marea Britanie mai are timp să împiedice unilateral ieşirea regatului din UE

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că Marea Britanie poate încă să oprească unilateral procesul de ieşire din Uniunea Europeană.
Filip Stan
10 dec. 2018, 08:16
Marea Britanie mai are timp să împiedice unilateral ieşirea regatului din UE

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis luni că Marea Britanie poate opri în mod unilateral procesul de ieşire din Uniunea Europeană, fără acordul celor 27 de state membre ale Blocului comunitar, relatează BBC.

Citeşte şi Avocatul General al CJUE: Marea Britanie poate revoca unilateral decizia de ieşire din UE

După primele trei zile de dezbateri în faţa Camerei Comunelor săptămâna trecută, guvernul conservator condus de Theresa May ar urma să depună luni şi marţi ultimele eforturi pentru a încerca să convingă deputaţii britanici că textul acordului este bine fundamentat, însă şansele de a reuşi acest lucru par reduse semnificativ.

În absenţa unei schimbări, ”suntem decişi să votăm contra acordului, la fel ca numeroşi alţi colegi”, a avertizat deja Nigel Dodds, unul dintre cei zece deputaţi din Partidul Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), al căror sprijin este indispensabil conservatorilor britanici pentru a atinge majoritatea absolută.

Citeşte şi Curtea Europeană de Justiţie se va pronunţa pe 10 decembrie referitor la Brexit

Boris Johnson, rivalul Theresei May şi fost ministru al afacerilor externe, a propus chiar să se pună în balanţă o parte a facturii ”divorţului” care va trebui să fie achitată de Regatul Unit pentru ieşirea din UE, estimată la 40-45 miliarde de euro, ca levier în eventuale noi negocieri.

Îngrijoraţi de perspectiva unui eşec marţi în parlament, mai mulţi miniştri britanici i-au solicitat premierului să amâne votul, întrucât respingerea textului ar putea-o expune pe Theresa May unei moţiuni de cenzură şi ar duce în final la noi alegeri parlamentare, a relatat publicaţia conservatoare The Spectator.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT