„La 77 de ani, Gabriela a ajuns să retrăiască prizonieratul pe care l-a cunoscut la 25 de ani. Ea este închisă, nu în casă cu cheia, ci într-un azil, și nu de către Nichita, iubitul gelos, ci de către un virus capricios și neîndurător ca un mare poet„, se arată în reportajul celor de la Libertatea.

Gabriela Melinescu a fost singura femeie care l-a părăsit pe Nichita Stănescu. Vedetă în lumea literară a epocii, Nichita era un scriitor consacrat când s-au cunoscut: el, la 31 de ani și ea, la 22. Marele scriitor a recunoscut, mai apoi, că el a purtat vina pentru finalul relației. În amintirea Gabrielei, Nichita a scris o poezie, „A mea”, despre care Agopian crede că este, și astăzi, „una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura noastră”.

Alte Articole

Las Fierbinţi, episod special de Ziua Naţională a României

Analia Selis, infectată cu Covid-19: „E un virus ciudat ...

Tily Niculae, la un pas de divorţ: „Se produsese un gol”

Citeşte şi Suedia: În Stockholm, peste 40% dintre cei infectaţi cu COVID-19 sunt imigranţi. Cum explică autorităţile acest procent

Gabriela Melinescu locuieşte într-un azil din Stockholm, dar de un deceniu suferă de o formă de demență severă care a paralizat-o aproape complet. „Fără să-și mai poată roti încheieturile fine ale mâinilor pentru a scrie, desena sau picta. Singura care o vizitează săptămânal pe scriitoare este Silvia Luca, tutorele ei și prietena care îi este alături de mai bine de 45 de ani, de când Gabriela a ajuns în Suedia. S-au cunoscut la un cerc de scriitori, unde Silvia – soprană la opera din Stockholm, ținea un recital„, se mai arată în reportaj.

Silvia o ajută pe Gabriela. Scriitoarea stă cu capul plecat pe partea dreaptă, într-un scaun cu rotile. Sunt doi ani de când nu mai poate să meargă. Împreună, pătrundem în studioul amenajat cu un amestec de stil scandinav și brâncovenesc. „S-a luptat să nu ajungă într-un cărucior. Făcea pași în fiecare zi în cameră și pe coridor până când nu a mai putut„, spune Silvia, pentru Libertatea.

Despre relaţia cu Nichita Stănescu, vorbea însuşi marele poet, care i-a spus o dată lui Mircea Gociman: „Am avut şi eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt, ci până în pânzele albe ale capătului„.