Marian Neacşu, atac la Dragnea: „Oricine are curajul să se opună ideilor Liderului Maxim este minimalizat”

Fostul secretar general al PSD Marian Neacşu spune că a plecat din PSD întrucât sub actuala conducere "partidul se îndreaptă spre disoluţie". "(...) de o bună bucată de vreme, orice dezbatere de idei în PSD a fost suprimată, iar oricine are curajul să se opună ideilor Liderului Maxim este minimalizat, ridiculizat, calomniat şi, în cele din urmă, anihilat din punct de vedere politic", afirmă el.
Ionela Marcu
12 feb. 2019, 14:59
Marian Neacşu, atac la Dragnea:

„Am luat decizia să mă alătur echipei PRO România, conştient fiind că aici este singurul loc în care se poate face, în momentul de faţă, politică social-democrată autentică, orientată spre oameni şi nevoile lor”, afirmă Marian Neacşu, într-o declaraţie de presă transmisă marţi.

El spune că nu i-a fost uşor să părăsească PSD, după mai bine de 20 de ani, dar are convingerea că „sub actuala conducere partidul se îndreaptă către disoluţie”.

„Tuturor celor care se vor grăbi să catalogheze gestul meu drept un act de trădare le voi reaminti că, înainte de a face acest pas, am parcurs toate căile statutare în interiorul partidului. Din păcate însă, de o bună bucată de vreme, orice dezbatere de idei în PSD a fost suprimată, iar oricine are curajul să se opună ideilor Liderului Maxim este minimalizat, ridiculizat, calomniat şi, în cele din urmă, anihilat din punct de vedere politic. Cu tot regretul pentru mulţi dintre colegii cu care am dus, umăr la umăr, importante lupte politice de-a lungul acestor ani, nu mai pot fi părtaş la aşa ceva!”, adaugă Neacşu.

Fostul secretar general al PSD Marian Neacşu s-a înscris în Pro România şi va coordona campania partidului pentru alegerile europarlamentare din luna mai, anunţa, luni, Victor Ponta într-o emisiune la TVR1.

„Astăzi, toată ziua, ne-am concentrat pe partea de organizare (pentru alegerile europarlamentare – n.r). De aceea şi pe domnul Marian Neacşu astăzi l-am anunţat şef al campaniei”, a precizat liderul Pro România.

Victor Ponta a confirmat din nou că el va deschide lispa partidului la alegerile europarlamentare.

Comitetul Executiv al PSD a votat, în 5 noiembrie, pentru excluderea din partid a lui Adrian Ţuţuianu şi a lui Marian Neacşu. Adrian Ţuţuianu şi-a anunţat în 21 ianuarie înscrierea în Pro România.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Ce i-a spus Alisia patroanei fermei din Bihor înainte să fie omorâtă. Conversațiile secrete purtate de tânără cu o prietenă nasc noi controverse
Capital.ro
Elena Udrea primește o lovitură grea de la ANAF. Fiscul îi vinde terenurile. Cât costă proprietățile sechestrate
Playtech.ro
Cum poți plăti aproape la jumătate pentru o vacanță în România. Perioadele și locurile unde prețurile scad semnificativ
Adevarul
Cine este Max Korzh, rapperul din Belarus care umple Arena Națională. Fanii săi s-au luat la bătaie în Centrul Vechi
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Aurelia, o arhitectă de 30 de ani din Timișoara, a fost găsită moartă în râul Bega. Telefonul fetei, abandonat pe malul apei
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
La Dolce Vita Orient Express. Cum arată trenul pregătit pentru noua rută Roma-Istanbul. Vor fi 2 opriri și în România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi