Marian Vanghelie, eliberat sub control judiciar în dosarul de corupție de 256 milioane lei. Alți șase inculpați au fost arestați

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri noaptea, cererea DNA de arestare preventivă a fostului primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, acuzat de DNA de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, într-un dosar de corupţie cu prejudiciu de peste 256 milioane lei, legat de achiziţii de produse la preţuri supraevaluate.
Daniel Spătaru
15 ian. 2022, 08:02
Marian Vanghelie, eliberat sub control judiciar în dosarul de corupție de 256 milioane lei. Alți șase inculpați au fost arestați

Judecătorii au dispus ca Marian Vnghelie să fie plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face contestaţie.

DNA a solicitat tribunalului arestarea a 13 inculpaţi din acest dosar: fostul primar Marian Vanghelie; Paul, fratele lui Vanghelie; Marian Leonard Petre, fost director general al SC Economat Sector 5 SRL; Floricica Carmen Rămulescu, fost director achiziţii în cadrul Economat; Marian Lupaşcu, fost director general la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA; Loredana Ionela Zidărescu, fostă şefă a Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată, dar şi şapte administratori de societăţi comerciale.

Odată ajunşi în instanţă, inculpaţii au fost împărţiţi în două loturi, iar cererea DNA a fost judecată separat.

Citește și Tribunalul Bucureşti a emis mandate de arestare preventivă pe numele a şase persoane implicate în dosarul lui Marian Vanghelie

În primul lot, judecătorii au dispus arestarea preventivă a şase persoane, însă în al doilea lot, în care se afla Marian Vanghelie şi fratele său, magistraţii au decis ca inculpaţii să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Conform DNA, la finele anului 2018, Marian Vanghelie, Marian Leonard Petre şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane, administratori ai unor societăţi comerciale, şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de fostul primar şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL, unde acţionar majoritar este Consiliul Local Sector 5.

„Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc.) de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 – 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale”, precizează DNA.

La vârful ierarhiei, spun procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard – directorul general al Economat sector 5, precum şi un om de afaceri, suspect în cauză.

„Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către SC Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării”, indică DNA.

Citește și Marian Vanghelie, avertizat prin SMS că va fi arestat! Oana Mizil aruncă bomba: „Soţul meu urma să facă dezvăluiri cutremurătoare despre statul paralel!”

Mai departe, arată anchetatorii, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 – Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.

DNA menţionează că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial. Spre exemplu, un capsator de plastic mediu a fost achiziţionat de SC Economat Sector 5 SRL cu preţul de 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei.

„Prin demersurile menţionate mai sus, ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei”, precizează procurorii.

Într-un context asemănător, arată anchetatorii, în perioada 2016-2019, Marian Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către SC Economat Sector 5 şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Marian Leonard Petre, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Alertă de căldură extremă în România! ANM a anunțat un nou val de temperaturi de 39 de grade
Fanatik.ro
Universitatea Craiova a transferat unul dintre cei mai promiţători jucători de la FC U! Reacţia lui Adrian Mititelu: „I-am zis că îl las oriunde, dar nu acolo!”
Capital.ro
BNS a sesizat Comisia Europeană și Parchetul European în legătură cu programul SAFE: Demersul are ca obiectiv exclusiv protejarea interesului public
Playtech.ro
Reguli noi pentru prima de carieră didactică 2026. Ce document trebuie încărcat obligatoriu în aplicația STS
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
107 de milioane de lei! Fostul patron de la FCSB are un succes imens
MediaFlux
PAPARAZZI Gogoașă de la Trăsniți în NATO, șofer de ridesharing! Mașina de zeci de mii de euro pe care o conduce prin București fostul actor FOTO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România