Marius Budăi, atac dur la coaliţia de guvernare: „Se moare în spitale şi puştanii de stat se ameninţă că-şi iau jucăriile şi pleacă”

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Marius Budăi (PSD), a atras atenţia joi asupra degringoladei din Ministerul Sănătăţii şi din Guvern, în condiţiile în care ne aflăm în valul trei al pandemiei.
George Russo
15 apr. 2021, 13:46
Marius Budăi, atac dur la coaliţia de guvernare:

Marius Budăi susţine că situaţia din sistemul medical românesc este critică, pe lângă criza generată de pandemia de de Covid fiind probleme mari şi cu analizele compensate, pentru care nu se mai găsesc locuri pentru programări mai devreme de luna iunie.

Spitalele sunt pline, nu mai avem locuri la ATI, dar marii bărbaţi de stat au catadicsit să îşi dea cu trotinetele în cap fix acum, în timp ce traversăm valul trei al pandemiei COVID-19. Ministerul Sănătăţii nu este, acum, condus, interimarul Cîţu neavând timp de toate. Mai mult, nu avem un Guvern funcţional, acesta nu s-a putut întruni ieri pentru a dezbate problemele stringente ale ţării, fiindcă miniştrii USR-PLUS au refuzat să participe. Nu mai găseşti loc la analize decontate până în iunie, iar dacă nu ai bani să le plăteşti nu ai decât să te rogi la Dumnezeu să nu păţeşti nimic timp de două luni de zile. Se moare în spitalele din România, iar puştanii de stat, după cum ei înşişi s-au autointitulat, se ameninţă reciproc că îşi iau jucăriile şi pleacă”, a afirmat Marius Budăi, printr-un comunicat de presă al PSD.

Marius Budăi: „În toată această degringoladă PNL şi USR nu se mai înteleg iar Klaus Iohannis este dispărut”

El a adăugat că situaţia este gravă şi din punct de vedere economic, însă nici măcar acest lucru nu îi face pe cei din Coaliţia PNL-USR+UDMR să se comporte matur.

„Şomajul creşte de pe o zi pe alta, sunt angajaţi trimişi în şomaj tehnic sau care sunt plătiţi cu jumătate de normă, veniturile la stat au îngheţat, iar Ministerul Muncii ameninţă cu un Memorandum de reducere a sporurilor. Preţurile au crescut şi continuă, de la alimemente la energie, leul se depreciază zilnic în faţa euro. Datoria externă a crescut uluitor, deficitul comercial al României a explodat cu aproape 300%. În toată această degringoladă PNL şi USR nu se mai înţeleg, iar preşedintele Klaus Iohannis este dispărut. Retrăim vremurile când ţara era condusă de CDR, ceea ce am spus încă de la sfârşitul anului trecut”, a explicat fostul ministru al Muncii, citat de News.ro.

PSD reiterează faptul că liderii PNL şi USR nu dovedesc a avea maturitatea politică necesară pentru a conduce o ţară, cu atât mai puţin pe timp de pandemie şi criză economică.

Citeşte şi: Guvernul se reuneşte joi, după şedinţa amânată miercuri din cauza boicotului miniştrilor USR

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, la ultima eclipsă de soare în sportul românesc. Cine domina Liga 1, ce națională își spulbera adversarele și sportiva care ținea capul de afiș
Capital.ro
12 august aduce reguli noi în supermarketuri. Ce se schimbă la produsele de pe rafturi
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat