Marius Budăi, fost ministru al Muncii, critică aplicarea CASS mamelor în concediu de creștere a copilului: ”E în contradicție cu facilitățile fiscale acordate gravidelor și lăuzelor”

Deputatul PSD Marius Budăi solicită Guvernului să intervină urgent printr-o ordonanţă de urgenţă pentru a corecta ceea ce el consideră o anomalie legislativă privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) de către femeile însărcinate aflate în concediu pentru creşterea copilului.
George Russo
05 aug. 2025, 15:45
Marius Budăi, fost ministru al Muncii, critică aplicarea CASS mamelor în concediu de creștere a copilului: ”E în contradicție cu facilitățile fiscale acordate gravidelor și lăuzelor”

Budăi atrage atenţia asupra faptului că, în prezent, aceste femei sunt obligate să plătească CASS din indemnizaţia de creştere a copilului, în pofida prevederilor legale care le exceptau de la această contribuţie.

Potrivit parlamentarului PSD, această situaţie creează confuzie şi afectează gravidele care urmează să aducă pe lume un al doilea copil, în timp ce se află deja în concediu pentru creşterea primului. Într-o postare pe reţelele sociale, acesta semnalează incoerenţa legislativă şi anunţă că, în lipsa unei reacţii din partea Executivului, va iniţia el însuşi un proiect de lege în Parlament.

„Taxele fără cap nasc aberaţii. Semnalez Guvernului şi premierului Bolojan o astfel de aberaţie primită de la un cetăţean din Botoşani: aplicarea CASS pe indemnizaţia de creştere a copilului intră în contradicţie cu facilităţile fiscale acordate gravidelor şi lăuzelor”, a scris Marius Budăi pe pagina sa de Facebook.

El detaliază situaţia considerată aberantă, explicând că legislaţia actuală conţine prevederi contradictorii, ceea ce afectează direct femeile aflate într-o astfel de situaţie.

Mariu Budăi oferă soluții alternative

„Aberaţia este că nu mai ştie nimeni ce legislaţie se aplică în cazul unei femei aflate în concediul pentru creşterea copilului, care însă e şi însărcinată, urmând să nască al doilea copil”, a precizat deputatul.

Budăi oferă şi o comparaţie între textele legislative aflate în vigoare, care creează conflictul interpretativ: „Legea 141/2025 spune că trebuie să i se oprească 10% CASS din indemnizaţia de creştere a copilului. Dar Codul fiscal şi Legea 95/2006 prevăd în continuare că femeile însărcinate şi lăuzele beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei. Este aberant dar şi dureros în acelaşi timp!”.

În acest context, parlamentarul social-democrat îi cere premierului Ilie Bolojan să acţioneze urgent.

„Chiar e mult prea mult să punem taxe şi la gravidele care îşi cresc copiii! Sper ca premierul Bolojan să ia act de această aberaţie şi să o corecteze rapid printr-o ordonanţă de urgenţă, în sensul exceptării mamelor gravide de la plata CASS. În caz contrar, voi depune un proiect de lege în Parlament”, a încheiat Budăi.

Citește și: Fostul primar USR Allen Coliban, dat în judecată pentru prejudiciu de peste 16 milioane de lei. DOCUMENT

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Ruptură totală la FCSB între cel mai bun jucător din lot și antrenor. Revolta lui Tănase: „Am refuzat 1.500.000 de euro din China ca să fiu rezerva lui Tomiță?” Culisele scandalului. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România