Marius Budăi, ministrul Muncii: Legea pensiilor repară multe inechităţi. Ne dorim ca până la finalul anului să o adoptăm

Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat luni că îşi doreşte ca până la finele anului să fie adoptată legea pensiilor, care repară "multe inechităţi".
Iulian Tudor
26 nov. 2018, 18:59
Marius Budăi, ministrul Muncii: Legea pensiilor repară multe inechităţi. Ne dorim ca până la finalul anului să o adoptăm

Proiectul legii pensiilor a fost adoptat luni de Senat, în calitate de prima Cameră sesizată.

„Este un pas important, aşteptăm dezbaterile din Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor şi apoi votul final. Ne dorim ca până la finalul anului să adoptăm această lege foarte importantă pentru noi şi pentru români”, a precizat Budăi, după adoptarea în Senat a proiectului de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.

El a adăugat că a venit împreună cu ceilalţi miniştri pentru a da un vot pe acest proiect de lege care repară „multe inechităţi”.

„Miniştrii nu i-am adus de acasă, am venit cu toţii de la Guvern, eram într-o şedinţă cu doamna prim-ministru, şedinţă premergătoare preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România. Este un pas important, este ceea ce noi ne-am propus. Această lege repară multe inechităţi existente în lege şi mergem pe principiul fundamental al contributivităţii – şi anume: pentru muncă egală, pensie egală. Sunt multe chestiuni care sunt reparate aici. Ca fost director într-o Casă de pensii pot să vă spun că avem probleme cu acordurile globale, cu sporurile asupra cărora pensionarii nu mai puteau găsi documente din lipsa arhivelor, cu noul sistem de calcul al pensiei”, a arătat ministrul.

El a dat asigurări că Guvernul se va ţine de promisiunile făcute în programul de guvernare, „la virgulă”, menţionând că legea pensiilor este sustenabilă din punct de vedere bugetar.

„Ne vom ţine de promisiuni aşa cum ne-am ţinut de promisiuni şi până acum şi am îndeplinit întocmai, la virgulă, programul de guvernare. Ceea ce ţine de impactul bugetar, clar s-au făcut acele simulări, înainte de a aduce legea în Parlament, împreună cu Ministerul de Finanţe, am primit tot sprijinul de acolo, am discutat şi noi în Comisia pentru buget-finanţe la Camera Deputaţilor, avem aceste simulări, clar legea este sustenabilă din punct de vedere bugetar”, a afirmat ministrul.

Întrebat dacă dă asigurări că toate majorările de pensii prevăzute în noua lege vor fi aplicate, ministrul a răspuns: „Bineînţeles. (…) Nu putem vorbi ca vreun stat să nu-şi plătească pensiile la timp. Mai mult de atât, cum am procedat şi până acum de când am preluat guvernarea, ne-am ţinut de acel calendar de majorare a punctului de pensie”.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce au făcut Alina Eremia și logodnicul ei, Edi Barbu, înainte de nuntă! Cum i-au surprins paparazzii
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Medicii i-au spus că ”exagerează” prea mult și au trimis-o acasă, dar ulterior a paralizat. Cazul unei adolescente de 14 ani care a șocat internetul
Capital.ro
Vestea cea mai tristă despre Bruce Willis. Decizia luată de soția actorului: A fost ca și cum ai cădea liber…
Playtech.ro
Un ieșean și-a trimis mama să divorțeze în locul lui. Avocatul a rămas mut când a auzit de ce voia soacra să o alunge pe noră din familie
Adevarul
Reacție dură după decizia ca soldații americani să-i pună covorul roșu lui Putin: „Cel care a luat-o trebuie să suporte consecințele”
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ: Alertă de listeria în supermarketuri! 2 MORȚI după ce au consumat brânzeturi
Evz.ro
Sfârșitul Waze pe anumite telefoane Android. Lista completă a dispozitivelor afectate
Prosport.ro
Interzis cardiacilor! Cea mai frumoasă prezentatoare TV s-a filmat în timp ce făcea duș la piscină
kanald.ro
Concluziile summit-ului dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina
Cancan.ro
Înmormântarea Prințesei Kate, plănuită în mare secret! Care a fost planul Palatului Buckingham
iamsport.ro
Gică Hagi a început să înjure un puști de 12 ani, care îl luase la mișto: ”Vezi-ți de treabă, a trecut perioada ta!”
MediaFlux
Reguli privind trotinetele electrice. Toți șoferii și pietonii trebuie să le știe
stirilekanald.ro
Lanț uman în stațiunea Jupiter pentru salvarea a trei turiști, după ce a fost arborat steagul roșu. Cine este cel care a decedat
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice