Marş împotriva obligativităţii vaccinării, la Constanţa. Peste 400 de persoane au participat

Peste 400 de persoane au participat sâmbătă la un marş de protest în municipiul Constanţa, oamenii fiind nemulţumiţi de proiectul de lege privind obligativitatea vaccinării copiilor, dar şi adulţilor din România, ei considerând că trebuie să aibă libertatea de alege în această privinţă, nu să fie constrânşi de o lege.
Alina Costache
21 oct. 2017, 14:07
Marş împotriva obligativităţii vaccinării, la Constanţa. Peste 400 de persoane au participat

Oamenii s-au strâns sâmbătă, în jurul prânzului, în Parcul Arheologic din municipiul Constanţa, acesta fiind locul de întâlnire de unde urma să pornească marşul. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi erau tineri, unii dintre ei fiind însoţiţi şi de către copiilor lor, ei spunând că pe aceştia nu i-au vaccinat deloc sau i-au vaccinat doar în primul an de viaţă deoarece au auzit de apariţia unor probleme de sănătate sau au remarcat prezenţa unor reacţii adverse pe corpul copilului după vaccinare.

Ei aveau pancarte pe care scria: „Stop vaccinării fortaţe. Nu naţionalizării corpului uman”, „Vrei să fii infectat fără să fii întrebat ? Spune NU legii obligativităţii vaccinării”, „Vaccinarea obligatorie = moarte sigură”, „Democraţie sau obligativitate”, „Obligativitate egal dictatură”, „Medicamente obligatorii ? Există libertate”, „Susţin libertatea de a alege pentru mine şi pentru copilul meu”.

Organizatorul manifestaţiei de la Constanţa, Leonard Vancu, vicepreşedinte al Alianţei Părinţilor, a spus că cel mai mare pericol îl reprezintă îngrădirea libertăţii de a decide asupra propriului organism. „Acest proiect de lege privind vaccinarea obligatorie a tuturor persoanelor din România este în dezbatere în Senatul României şi deja a trecut de toate comisiile respective, urmează să fie votat, a trecut pozitiv cu scorul de 5-1. Cel mai mare pericol este îngrădirea libertăţii de a decide asupra propriului tău organism pentru că vaccinul este un medicament şi nu-l poţi administra cu forţa, dintr-un ordin de ministru, la toată populaţia României”, a explicat Leonard Vancu.

O femeie participantă la acest protest a spus că este nemulţumită tot de obligativitatea vaccinării, în condiţiile în care în prospectele tuturor vaccinurilor sunt trecute reacţii adverse.

„Mă nemulţumeşte că proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor din România priveşte atât copiii, cât şi adulţii, prevede obligativitatea vaccinării pe toată durata vieţii lor, aşa cum reiese şi din articolul 1 din lege. Nu sunt de acord cu aplicarea obligatorie a unui tratament medical, a unui medicament imunologic, aşa cum apare în lege atâta timp cât el prezintă reacţii adverse, după cum putem vedea în prospectele tuturor vaccinurilor existente pe piaţă.”, a spus femeia.

Ea spune că există o diferenţă între vaccinurile pe care le-a primit atunci când era copil şi cele care sunt astăzi administrate celor mici.

„Era o diferenţă între ceea ce primeam noi ca vaccin şi ceea ce primesc aceşti copii. Acum ei primesc mult mai multe vaccinuri în perioada de la zero luni până la un an, primesc vaccinuri hexavalente, adică cu şase antigene odată pe când noi primeam vaccinuri monovalante, adică cu un singur antigen şi consider că riscurile sunt mult prea mari”, a explicat femeia.

Ea a mai afirmat că şi-a vaccinat copilul până când acesta a avut reacţii adverse, a făcut o dermatită atopică, iar apoi i-a fost recomandat să nu mai continue vaccinarea pentru că ar fi riscat să agraveze starea celui mic.

O familie a venit la protest împreună cu copilul cel mic, de numai câteva luni, spunând că este împotriva obligativităţii vaccinării. Familia respectivă a dat exemplul propriu, afirmând că şi-au vaccinat copilul mai mare, o fetiţă de şapte ani, dar că aceasta a făcut toate bolile copilăriei şi are sistemul imunitar slăbit, pe când pe cea mică nu au vaccinat-o şi nici nu o vor face, precizând că aceasta este sănătoasă şi punând pe seama lipsei vaccinării faptul că fetiţa cea mică nu s-a îmbolnăvit până în prezent.

La protest a fost prezentă şi Floarea Damaschin, medic specialist în alimentaţie şi conferenţiar universitar în acelaşi timp, care se opune obligativităţii vaccinării.

„Vreau să spun că mi se pare o anomalie să impui vaccinarea întregii populaţii fără discernământ. Faptul că laşi la latitudinea medicului cumva ca el să discearnă nu este rău şi aşa a fost şi în tinereţea noastră, numai că acum lucrurile se întîmplă puţin altfel, atunci nu era o lege care să oblige, aveai suficientă largheţe ca medic să aplici sau să nu aplici vaccinarea. Sunt împotriva obligativităţii vaccinării şi împotriva vaccinării cu 200 de vaccinuri. Avem 3-4 vaccinări, acum facem 40 de vaccinări, ce înseamnă asta ?”, a spus Floarea Damaschin.

Cele peste 400 de persoane strânse în Parcul Arheologic au plecat apoi într-un marş pe artere din centrul municipiului Constanţa, coloana de manifestanţi fiind însoţită de echipaje de poliţie şi jandarmi.

Citeşte şi Noi proteste împotriva Guvernului pentru transferul contribuţiilor sociale de la angajatori la angajaţi

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj. Cum arată staff-ul tehnic al noului antrenor al ardelenilor. Update Exclusiv
Capital.ro
Poți obliga o companie să îți spună ce date deține despre tine. Ce drepturi îți oferă GDPR
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat