Mărturiile vecinilor lui Patriciu de la Crevedia: Era băiat cuminte până la Dumnezeu

Dinu Patriciu îşi construise o casă de vacanţă la Crevedia, localitatea în care a copilărit. Cu lacrimi în ochi, oamenii care au lucrat pentru miliardar îşi amintesc cum era, în realitate, omul de afaceri. Deşi bătrâneţea îi apasă, aceştia spun că şi-ar dori să meargă să îl conducă pe ultimul drum.
Filip Stan
20 aug. 2014, 17:41
Mărturiile vecinilor lui Patriciu de la Crevedia: Era băiat cuminte până la Dumnezeu

Nea Ilie a lucrat după revoluţie la ferma pe care Dinu Patriciu şi-o făcuse la Crevedia. Amintirea copilului Dinu Patriciu, care a crescut acolo, îi aduce lacrimi grele în ochi. „Eu l-am crescut eu pe Dinu Patriciu. Eu l-am crescut. Şi pe el, şi pe Şerban. Era băiat cuminte până la Dumnezeu. Când l-am vazut la televizor…” , spune nea Ilie printre lacrimi.

Săteanul spune că şi-ar fi dorit să meargă la înmormântarea lui Patriciu. „Dumnezeu să-l odihnească pe unde o fi acuma, că nu pot să mă duc la el (…) Vai de mine, mergeam în baston”, afirmă bătrânul.

„Era om cumsecade Patriciu”, spune o altă vecină a miliardarului, tanti Ioana.

În urmă cu ceva timp Patriciu şi-a sărbătorit la Crevedia ziua de naştere. „A fost aicea, acum o lună jumate a făcut petrecerea aici, domnu’ Dinu. A împlinit 64 de ani şi auzeam, că doar stă la 20 de metri”, a spus un alt vecin.

Acum, la ferma lui Dinu Patriciu este linişte mormântală.

Dinu Patriciu a murit marţi la Londra, la vârsta de 64 de ani. Unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, Dinu Patriciu suferea de o boală hepatică progresivă.

Dinu Patriciu a cunoscut de-a lungul vieţii sale mărirea şi decăderea. A făcut primul milion după Revoluţia din 89, a înfiinţat prima firmă privată, a făcut parte din fondatorii PNL, a fost ministru, iar în 2007, când a vândut Rompetrol, a ajuns cel mai bogat român, cu o avere estimată la 3,4 miliarde de euro. În 2012, Dinu Patriciu a fost la un pas de moarte şi a fost supus unui transplant de ficat. Intervenţia a avut loc în decembrie 2012 la o clinică din Milano. Omul de afaceri suferea de o boală hepatică progresivă.

După operaţie, Dinu Patriciu mărturisea într-un interviu la România TV că şi-a făcut testamentul înainte de intervenţie.

„Seara aceea a fost de roman, pentru că fratele meu la mine cu un avocat de la Milano ca să îmi scriu testamentul. În timp ce făceam asta, au apărut medicii, zâmbind, care mi-au spus că au găsit un ficat şi că mă pregătesc de operaţie. În cele din urmă am ajuns pe masa de operaţie, răstignit ca şi Hristos. Este adevărat că îţi revezi viaţa”, mărturisea Dinu Patriciu.

Dinu Patriciu se număra printre miliardarii lumii, într-un top făcut de chinezi. Omul de afaceri român se afla pe locul 597, cu o avere de peste 2 miliarde de euro, ocupând o poziţie aflată pe la mijlocul clasamentului.

Dinu Patriciu era căsătorit cu Dana Patriciu, dar se aflau în procedură de divorţ. La începutul anului, avocaţii lui Dinu Patriciu au anunţat oficial că omul de afaceri şi-a mutat domiciliul la Londra.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
El este românul a cărui avere putea să năucească Europa. Țiriac, frații Pavăl de la Dedeman și Dineș nici nu se apropiau de banii lui
Capital.ro
Marea actriță pe care România a pierdut-o. A fost una dintre cele mai valoroase actrițe ale teatrului românesc
Playtech.ro
Câte animale ai voie să ţii într-un apartament. Reguli de respectat când sunt scoase din locuinţă
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
wowbiz.ro
Mihaela Rădulescu, mărturisire total neașteptată despre familia lui Felix Baumgartner! Ce s-a întâmplat, de fapt, după moartea sportivului: „Nimeni nu a venit”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Jucătorul Rapidului, luat la mișto de colegi din cauza relației cu Diana Șucu: ”Ce cred oamenii ăștia?!”
MediaFlux
Rugăciunea pe care să o spui de Paște. Este grabnic ajutătoare și făcătoare de minuni
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj