Masacru după un atac cu rachetă asupra unei moschei, soldat cu zeci de morţi şi răniţi

Cel puţin 70 de soldaţi proguvernamentali au fost ucişi într-un tir cu rachetă lansat de rebelii houthi împotriva moscheii amplasate în tabăra lor din provincia Marib, Yemen, au anunţat duminică medici şi reprezentanţi militari. Morţii şi răniţii au fost transportaţi la spitalul din oraşul Marib.
Filip Stan
19 ian. 2020, 09:04
Masacru după un atac cu rachetă asupra unei moschei, soldat cu zeci de morţi şi răniţi

Preşedintele Yemenului, Abd Rabbo Mansour Hadi, a pus responsabilitatea atacului, pe care l-a calificat drept “laş şi terorist”, în seama rebelilor houthi, potrivit agenţiei oficiale Saba, informează Agerpres.

Potrivit EFE, care citează televiziunea de stat saudită Al Ekhbariya, atacul s-a produs în timpul rugăciunii musulmane de la orele serii. Moscheea a fost vizată de o rachetă şi apoi de o dronă, informează Agerpres.

Citeşte şi Iranul a declarat vineri, cu certitudine, că avionul ucrainean Boeing 737 prăbuşit la Teheran nu a fost lovit de o rachetă

Până în prezent, rebelii houthi, despre care se bănuieşte că sunt susţinuţi de Iran, nu au revendicat atacul.

Marib este un oraş petrolier controlat de forţele loiale preşedintelui Hadi, recunoscut la nivel internaţional, şi beneficiază de prezenţa trupelor coaliţiei arabe conduse de Arabia Saudită.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT