Maşinile parcate pe trotuar sau pe spaţii verzi pot fi ridicate de autorităţi de astăzi

Legea care permite autorităţilor să ridice mașinile parcate pe spațiile verzi sau prin parcuri, pe trotuare şi nu doar a celor lăsate de pe drumurile publice, a intrat în vigoare de astăzi.
Alina Andrei
28 nov. 2020, 09:51
Maşinile parcate pe trotuar sau pe spaţii verzi pot fi ridicate de autorităţi de astăzi

Maşinile parcate pe trotuar sau pe spaţii verzi pot fi ridicate de autorităţi. De astăzi a intrat în vigoare o lege ce vizează modificarea regulilor de gospodărire a localităţilor.

Este vorba despre Legea nr. 273/2020, care vizează, printre altele, redefinirea subiecţilor actului normativ, introducerea prevederii privind obligaţia de a asigura întreţinerea şi curăţenia terenurilor, altele decât cele care constituie împrejmuiri, unificarea prevederilor care reglementează obligaţiile instituţiilor publice, agenţilor economici şi celorlalte persoane juridice, cu cele care reglementează obligaţiile persoanelor fizice.

Conform legii promulgate de şeful statului, asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul localităţilor, buna gospodărire a acestora şi respectarea normelor de igienă constituie o obligaţie fundamentală a autorităţilor administraţiei publice locale, a instituţiilor publice, operatorilor economici şi a altor persoane fizice şi juridice.

„În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin potrivit prezentei ordonanţe consiliile judeţene şi consiliile locale, precum şi primarii vor adopta şi vor dispune măsurile ce se impun pentru asigurarea participării persoanelor fizice şi juridice, a instituţiilor publice şi operatorilor economici, cu sau fără personalitate juridică, la realizarea acţiunilor de înfăptuire şi păstrare a curăţeniei în interiorul localităţilor şi în afara acestora, la efectuarea la timp a activităţilor gospodăreşti”, mai arată sursa citată.

De asemenea, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.

O altă obligaţiei care revine instituţiilor, persoanelor fizice şi juridice este să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public.

„În cazul nerespectării obligaţiei, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează, pe durata a 24 de ore”, conform sursei menţionate.

 

Maşinile parcate pe trotuar nu vor fi ridicate în cazul în care în ele vor fi persoane

Pe de altă parte, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.

Actul normativ prevede faptul că cel care conduce vehiculului este „direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane fizice şi juridice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnicoadministrative”.

Așadar, după intrarea în vigoare legii, cei ce-și vor lăsa mașina pe spații verzi, pe trotuare sau spații pietonale diverse vor risca ridicarea ei și, pe lângă amenda primită, vor trebui să plătească mai multe taxe pentru recuperarea acesteia.

Citeşte şi: COD RUTIER 2020. Maşinile parcate pe trotuare vor fi ridicate. Noi reguli decise în Parlament

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Cristi Chivu lui David Popovici: „Mi se pare fascinant!”
Capital.ro
Munca „invizibilă” a femeilor din România ajunge la 19% din PIB. Studiul care arată de ce pensiile femeilor sunt aproape la jumătate față de ale bărbaților
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Putin și-a pus la punct planul pentru România și toată Europa. Rolul lui Donald Trump
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România