Maurice Munteanu a mărturisit că nu regretă decizia de a participa la Asia Express, ba din contră, consideră întreaga experiență drept o formă de terapie.
„Da, aș pleca oricând. Aș pleca și astăzi, fără să stau o clipă pe gânduri. Terapie. (…) Pentru mine a fost, repet, un fel de terapie. O experiență totală, care nu poate fi comparată cu nimic”, a declarat concurentul, pentru Cancan.ro.
Citește și: Andra răspunde criticilor! Compromisurile făcute pentru cariera Evei: „E foarte ușor să judeci o familie foarte expusă”
Întrebat care a fost cel mai greu moment din competiție, Maurice a dezvăluit că o provocare care presupunea să urce și să coboare foarte multe scări l-a dus cu gândul la dorința de a pleca acasă.
„Țin minte că eram într-un templu, într-un parc național superb, pe o căldură oribilă. Am urcat și coborât mii de trepte, în ritm alert, ca Uma Thurman în „Kill Bill”. Simțeam că voi ceda, dar fix gândul la film și la Uma m-a ajutat să merg mai departe. Mi-am spus: „Poți!”. Și am putut!”, a mai spus Maurice Munteanu, pentru sursa citată.
Cât despre tensiunile dintre el și Valerie Lungu din timpul filmărilor pentru Asia Express, Maurice a ales să fie sincer. Acesta a dezvăluit că nu au rămas prieteni, dar a mărturisit că își dorește ca aceasta să fie bine.
„Nu suntem în relații. Niciodată nu am fost. Eu nu am resentimente față de Valerie. Sper să fie bine și să își rezolve propriile traume. E un proces complicat și de lungă durată. Nu toți oamenii se simt confortabil cu asta sau sunt dispuși să îl parcurgă”, a explicat Maurice Munteanu.