Mazăre îi dă REPLICA lui Băsescu: „Umblu cu fete, dar nu le fac ministre” VIDEO

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, i-a dat replica preşedintelui Traian Băsescu, după ce acesta din urmă a afirmat că îi este greu să şi-l imagineze pe edilul de la malul mării stând de vorbă cu generali NATO, dacă portul din localitate ar fi preluat de Primărie.
Iulian Tudor
28 mart. 2013, 13:55
Mazăre îi dă REPLICA lui Băsescu:

După ce şeful statului s-a referit la el ca la „unul care stă mai mult cu domnişoare dezbrăcate prin Mamaia”, social-democratul Radu Mazăre i-a replicat tăios: „Este adevărat ce spune preşedintele Băsescu, că eu umblu cu fete prin staţiunea Mamaia, sirene. Da’… nu le fac ministre, nu le dau jumătate din bugetul ţării pe mână şi nici nu încerc să le fac şefe de partid. Şi mai e ceva, un mic amănunt: eu nu sunt însurat şi nici ele măritate”.

Mazăre l-a atacat pe şeful statului pe tema trecerii Portului Constanţa la autorităţile locale, spunând că nu este de acord cu acest lucru pentru că altfel ar pierde controlul acestuia, pe care l-ar fi deţinut „prin acoliţii săi” în ultimii 20 de ani.

Cred că au intrat în fibrilaţii acoliţii lui, afacerişti din port, când au auzit declaraţiile premierului. Probabil au pus mâna pe telefon şi au spus: «Ce facem, şefu ? Traiane, ce facem, salvează-ne !» Ştiţi foarte bine cine a controlat Portul Constanţa timp de 20 de ani de zile. Nu ştiţi, că doar nu l-a controlat Mazăre de la Bamboo. Băsescu şi cu toată tagma lor, şi cu toţi afaceriştii ăia şi cu vămile şi cu toate poveştile astea„, a declarat Mazăre.

Primarul a menţionat că Portul Constanţa va trece la municipalitate după ce Guvernul va iniţia un proiect de lege prin care toate porturile din ţară vor trece la autorităţile locale, dar a spus că nu ştie când se va întâmpla acest lucru.

Am discutat cu Ponta despre trecerea portului la Primăria Constanţa. Domnia sa mi-a spus că va iniţia un proiect de lege prin care vor trece toate porturile la primării, inclusiv Portul Constanţa. Eu nu l-am suspectat niciodată pe Ponta că nu s-ar ţine de cuvânt. A şi declarat domnul Ponta ieri că i se pare o chestiune normală, în regulă, aşa se întâmplă în Europa şi o să o discutăm împreună”, a mai afirmat Mazăre.

Preşedintele Traian Băsescu consideră că ar fi cea mai mare greşeală preluarea de către Primăria Constanţa a portului din localitate, pentru că de el sunt legate proiecte importante.

„Mi-e greu să văd că unul care stă mai mult cu domnişoare dezbrăcate prin Mamaia, se îmbracă în tot felul de armuri, când o face pe papuaşul, când pe apaşul, mi-e foarte greu să îl văd discutând cu generalii de la NATO chestiuni serioase legate de tranzitul de armament, de muniţie, de trupe. Mi-e greu să îl văd discutând cu Exxon, dacă le spune să îl caute la Bamboo în discotecă”, a afirmat Băsescu, miercuri seară, la B1TV.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Scandal la Spitalul Focșani! Tatăl unui copil bolnav ar fi fost scos afară cu forța de o asistentă
Fanatik.ro
Lukic pleacă de la U Cluj! Bergodi l-a „ascuns” cu o accidentare, dar bosniacii anunță transferul-record de 5 milioane de euro
Capital.ro
Guvernul atacă decizia Curții de Apel București. Cinci hotărâri de guvern cu impact asupra tinerilor, fondurilor europene și amenzilor auto au fost suspendate
Playtech.ro
Zile libere legale în 2027. Vești proaste pentru cei care așteaptă minivacanțe. Cum pică sărbătorile
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Bani pentru cei care fac economii la energie. Propunerea ANRE pentru consumatorii români
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România