Medalii de argint şi bronz la olimpiadele internaţionale de chimie şi fizică pentru doi absolvenţi din Constanţa

Doi absolvenţi ai Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân au obţinut medalii la olimpiadele internaţionale de chimie şi fizică. Astfel, Calila Hakan a câştigat medalia de argint la chimie şi va studia Medicina la Bucureşti, iar Răzvan Mihai Ursu a fost recompensat cu medalia de bronz de fizică şi va pleca la facultate în Germania.
Alina Costache
02 aug. 2018, 13:39
Medalii de argint şi bronz la olimpiadele internaţionale de chimie şi fizică pentru doi absolvenţi din Constanţa

Cei doi absolvenţi au vorbit despre succesul lor joi, într-o conferinţă de presă.

Calila Hakan a spus că s-a pregătit pentru Olimpiada Internaţională de Chimie în ultimii doi ani şi jumătate, probele susţinute fiind una experimentală şi una teoretică.

„A fost o probă experimentală şi una teoretică, amândouă de câte cinci ore. Amândouă lungi, cu un număr variat de task-uri, de dificultate variabilă, de la medie la foarte ridicată şi am reuşit să mă descurc să obţin medalia de argint. Partea experimentală a constat din trei părţi. O parte care implică o sinteză organică, respectiv o reacţie de cuplare şi o reacţie haloformă, apoi partea a doua a fost una de cinetică, iar ultima a fost proba de chimie analitică, determinarea compoziţiei unei ape minerale locale”, a spus medaliatul cu argint.

Din toamnă, el va studia la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti şi vrea să devină medic.

„Voi fi student al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti. Vreau să devin medic, în principiu mi-ar plăcea ceva pe imagistică sau poate chiar chirurgie. Sunt de părere că medicina care încă se face la noi în ţară se face la un nivel înalt şi la Universitatea din Bucureşti şi la cele din Cluj şi Iaşi”, a afirmat Calila Hakan.

Profesoara sa de chimie Doina Bălaşa a spus că este cea de-a cincea medalie obţinută de Calila Hakan în competiţiile internaţionale.

„Îl cunosc pe Hakan din clasa a VI-a. Am remarcat că este un elev deosebit prin seriozitate, prin ambiţie şi lucrurile acestea au stat la baza rezultatelor obţinute de-a lungul timpului. Însă în timp şi-a format şi alte competenţe, s-au adăugat tenacitatea, perseverenţa, curajul. Obţine a cincea medalie de argint la o competiţie internaţională şi lucrul acesta este important pentru noi ca şcoala, pentru el ca tânăr. Dar cea mai mare realizare nu este o nouă medalie, ci ce a devenit el, un tânăr ambiţios, foarte încrezător, care îşi poate propune obiective înalte şi ştie cum să le atingă”, a afirmat profesoara de chimie.

Cealaltă distincţie internaţională pentru Colegiul Mircea cel Bătrân din Constanţa a fost obţinută de Răzvan Mihai Ursu. El a luat medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Fizică.

„Testul de la Olimpiada Internaţională de Fizică constă din două probe, fiecare de câte cinci ore, o probă experimentală şi o probă teoretică. La proba experimentală am avut două sarcini, una legată de tranzistorii cu hârtie şi a doua legată de vîscoelasticitate. La proba teoretică au fost probleme interesante despre o modelare fizică asupra unor procese din corpul uman, asupra curgerii sângelui şi asupra dezvoltării unei tumori canceroase. O altă problemă a fost legată de spaţiul cosmic şi cu evoluţia unui sistem binar de găuri negre”, a afirmat Răzvan Mihai Ursu.

El îşi doreşte ca din toamnă să fie studentul Universităţii Tehnice din Munchen.

„În toamnă vreau să fiu student la Universitatea Tehnică din Munchen, la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei şi acum aştept răspunsul. Procesul de aplicaţie este mai târziu decât în România sau alte ţări, cum ar fi Marea Britanie şi SUA, dar sunt convins că răspunsul va fi unul pozitiv”, a mai spus medaliatul cu bronz.

El şi-ar dori să devină inginer aerospaţial, dar va lua o decizie după absolvirea facultăţii

„De mic am fost pasionat de spaţiu şi cred că cariera pe care vreau să o urmez este aceea de inginer aerospaţial. Dar momentan nu ştiu. Cred că prin faptul că am ales această specializare mi se vor deschidem alte orizonturi, se deschid foarte multe subiecte şi s-ar putea ca peste trei ani când voi termina licenţa să am o perspectivă cu totul diferită”, a mai afirmat Răzvan Mihai Ursu.

La rândul său, directorul Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, Vasile Nicoară, a spus că astfel de rezultate nu sunt o întâmplare pentru instituţia pe care o conduce.

„Nu este o întâmplare să se obţină asemenea performanţe şi este un lung şir de performanţe care au generat noi şi noi preocupări în sensul acesta. A fost o acumulare de experienţă şi de valoare şi în rândul profesorilor noştri participând an de an la concursurile naţionale şi internaţionale şi un transfer foarte util de competenţă în rândul elevilor. Constatăm că nu numai valoarea intrinsecă intelectuală a copiilor şi valoarea profesională a profesorilor reprezintă resortul care îi promvează, ci şi această permanentă emulaţie de a se vedea unul după altul performanţi”, a declarat Vasile Nicoară.

În perioada 19-29 iulie a avut loc a 50-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie, care s-a desfăşurat la Bratislava şi la Praga. Lotul olimpic al României a obţinut o medalie de bronz şi trei medalii de argint.

Tot în luna iulie, s-a desfăşurat la Lisabona şi Olimpiada Internaţională de Fizică de la care a adunat la start 400 de concurenţi din 90 de ţări.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Profesorii preuniversitari, în vizorul unei schimbări majore. Ce interdicții ar putea avea în viitor
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Program de Crăciun Lidl şi Kaufland 2025. Zilele în care magazinele din România vor fi închise
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Zi de foc maine. Colația, la un pas să se rupă după demersul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde