Medic pediatru, dosar penal pentru agresiune sexuală. Victima: Îmi spunea să mă dezbrac, mi-a băgat mâna pe sub haine

Un medic pediatru din Cluj s-a ales cu dosar penal după ce mama unui băiețel, care a fost internat pe secția acestuia, i-a făcut plângere penală. Adina N. susține că a fost internată săptămâna trecută la Clinica Pediatrie II - Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, unde mediul Sur Genel s-a ocupat de tratamentul băiețelului ei. Joi și vineri, doctorul a insistat ca femeia să se dezbrace pentru a-i face o ecografie, deși el trebuia să consulte doar copii, scrie Ziar de Cluj.
Iulian Tudor
28 aug. 2018, 05:37
Medic pediatru, dosar penal pentru agresiune sexuală. Victima: Îmi spunea să mă dezbrac, mi-a băgat mâna pe sub haine

Femeia susţine că, vineri dimineața, Genel Sur i-a transmis că o va externa pe ea și pe copilul ei și i-a cerut să îl urmeze în afara salonului. Doctorul i-a indicat să intre într-o altă cameră, unde a început să îi bage mâinile pe sub haine și să o pipăie în zona sânilor. Femeia a respins avansurile și a ieșit în fugă spre salonul unde se afla copilul ei. Și-a făcut bagajele, și-a luat copilul și a fugit la portar, unde și-a așteptat soțul să vină să o ducă acasă. În momentul în care soțul a aflat de avansurile făcute de doctorul Sur, acesta a sunat la Poliție și a mers să îl confrunte pe medic. Ulterior cei doi părinți au depus plângere penală împotriva lui Gene Sur.

„Lunea trecută am mers la UPU Cluj, pentru că băiețelul meu era foarte bolnav. Copilul a fost consultat și de acolo ne-au trimis să ne internăm la Pediatrie II. Genel Sur a fost medicul la care am fost repartizată. L-am cunoscut marți dimineața, când a venit la consult. Marți și miercuri s-a comportat normal. Joi ne-a chemat să îi facă la băiețel o ecografie să vadă dacă nu are ceva și la burtică. În momentul în care am ajuns la ecografie a deschis ușa, am intrat, mi-a spus să îl pun pe copil pe patul de examinare. I-a făcut ecografia și apoi mi-a spus că vrea să mă consulte și pe mine. Am refuzat de mai multe ori, deși a insistat de fiecare dată. Îmi spunea să îmi pun copilul pe scaun și să mă dezbrac, să mă pun pe patul respectiv și să mă consulte. I-am spus ca nu vreau și că plec în salon pentru că îi e somn copilului.

Între timp au externat-o pe cealaltă mămică și pe copilul ei și a venit în salon să îmi spună că am ghinion că am rămas singură. Că era mai bine pentru mine, dacă nu eram singură. Mi-a spus din nou că mă așteaptă la consult și i-am răspuns că mi-am făcut toate consulturile înainte, iar el mi-a răspuns cu: „Da, dar nu ți le-am făcut eu. Promite-mi că mâine vii!” – și a ieșit pe ușă. În următoarea zi, dimineața, a venit la vizite și ne-a spus că vom fi externați și că trebuie să îl urmez. M-am dus cu el pentru că am crezut că îmi dă foile de externare. M-a dus în camera unde se face ecografia, m-a poftit să intru prima și a venit din spate începând să îmi bage mâna pe sub haine și să urce spre sâni. Am încercat să îl opresc și insista să îmi atingă sânii. Am pus mâna pe clanță să ies și m-a oprit cerându-mi să îl pup. Am reușit să ies și mi-a spus că să ne vedem în 15 minute „să continuăm de unde am rămas”. Am ajuns în salon mi-am luat copilul și lucrurile și am mers la portar unde mi-am sunat soțul, care a sunat la 112″, povestește victima lui Genel Sur.

În prezența autorităților, Genel Sur a semnat actele de externare ale micuțului și a negat că a pipăit-o pe Adina sau că i-ar fi făcut avansuri sexuale.

Sur Genel este medic pediatru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca și se pare că nu se află la prima abatere. Pe forumurile online, alte mămici au relatat sub anonimat că au fost victimele avansurilor sexuale practicate de Genel.

Polițiștii au deschis un dosar penal, pe numele doctorului Genel Sur, pentru agresiune sexuală. Medicul neagă acuzațiile și susține că „a glumit” cu femeia. Victima acestuia a înregistrat o plângere penală în care a vorbit despre comportamentul lui Genel Sur.

„La nivelul Poliției Municipiului Cluj-Napoca a fost depusă o plângere privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, faptă care vizează un cadru medical. În acest caz a fost înregistrat un dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări pentru stabilirea stării de fapt și pentru luarea măsurilor legale”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.

Purtătorul de cuvânt al Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, dr. Daniela Drăgiciu susține că incidentul nu este în atenția executivului spitalului, deoarece nu a fost depusă o sesizare „la conducere”.

„În Pediatrie II, unde lucrează domnul doctor Sur, nu a fost absolut nici un incident medical și nu s-a depus reclamație la direcțiune. Dacă sunt reclamații vis-a-vis de lucruri nemedicale, ele sunt cercetate ulterior. Ancheta va fi la nivel de Poliție. Din punct de vedere medical nu a existat un incident”, a declarat Daniela Drăgiciu.

Întrebată dacă au mai existat astfel de probleme în trecut, referitoare la avansuri sexuale sau agresiuni sexuale ale doctorului Genel Sur, purtătoarea de cuvânt ne-a replicat că: „Nu există, în trecut, cercetări disciplinare pe numele medicului Sur Genel”.

Ziar de Cluj a încercat să îl contacteze pe medic, însă acesta nu a fost de găsit.

În următoarele zile, medicul va fi chemat la audieri, la fel și victima declarată a acestuia. Dacă va fi găsit vinovat, Genel Sur riscă între doi și șapte ani de închisoare și interzicerea exercitării funcției.

DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Fanatik.ro
Orașul subteran în care populația s-a ascuns din cauza temperaturilor ridicate. Casele se află în mine vechi
Capital.ro
7.000 lei, plătiți la pensie. Casa de Pensii din România virează lunar banii. Cine îi va lua
Playtech.ro
Cum afli secţia de votare de care aparţii pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Ghid complet
DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Adevarul
Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă
wowbiz.ro
Ultimele clipe din viața Cristinei Deleanu. Soțul Eugen Cristea, mărturii răvășitoare de la căpătâiul actriței
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
O nouă minivacanță pentru bugetarii din România, în curând
Ego.ro
Soțul m-a părăsit pentru amantă. După 10 ani, mă vrea înapoi și... iată ce mi-a spus!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Două femei au fost găsite moarte în Canalul Dunăre-Marea Neagră! Acestea au fost descoperite la Medgidia și Cernavodă
Cancan.ro
Mesajul pe care Giorgia Meloni i l-a transmis soției lui George Simion: 'Trebuie să vă ocupați de tot! Vestea bună e că...'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în lumea sportului. A murit prea tânăr. Vestea a șocat întreaga lume: A iubit jocul și a muncit extrem de mult
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Tânăra de 18 ani care a dispărut în Thailanda, apariție șocantă în celălalt capăt al planetei. Spune că este însărcinată
Viperele au năpădit un sat din România. Locuitorii fac apel pentru achiziționarea de seruri antiviperin / video+foto
MediaFlux
Cele mai ieftine și folosite medicamente, retrase de pe piață. Explicațiile producătorilor
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce facultate din România le asigură studenților un loc de muncă încă din al doilea an