ALERTĂ! Medicamente periculoase, scoase de la vânzare în România

Pastilele Nizoral, folosite pentru infecţiile la nivelul pielii, interzise şi în România. Decizia a fost luată de Comisia Europeană, care susţine că acest medicament afectează ficatul. Alte patru medicamente similare vor fi retrase de pe piaţă.
Iulian Tudor
19 nov. 2013, 07:48
ALERTĂ! Medicamente periculoase, scoase de la vânzare în România

Farmaciştii şi medicii au fost anunţaţi de Agenţia Naţională a Medicamentului că medicamentele Nizoral, folosite în tratarea micozelor, vor dispărea de pe piaţă. Alături de ele, vor dispărea alte patru medicamente cu ketoconazol, potrivit România TV.

Purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), Anca Cuprariu, a spus pentru Agerpres că decizia a fost luată în luna octombrie la nivelul Comisiei Europene pe baza recomandărilor făcute de Agenţia Europeană a Medicamentului şi comitetele de specialitate.

Cuprariu a precizat că cele cinci medicamente sunt comprimate cu administrare orală care au la bază ketoconazol (antifungic şi antimicotic).

„Este un proces în derulare. La nivelul întregii ţări procesul de retragere de pe piaţă se va finaliza în aproximativ o lună”, a adăugat Anca Cuprariu.

Această decizie de retragere vine după ce Comisia Europeană a constatat că incidenţa toxicităţii hepatice în rândul celor care folosesc medicamentele cu ketoconazol este mult mai mare decât în rândul celor care tratează aceleaşi afecţiuni cu alte medicamente.

Pastilele Nizoral au fost retrase şi în alte ţări: în Franţa, în 2011, iar SUA au atras atenţia că pastilele cu ketoconazol pot cauza leziuni ale ficatului care să necesite fie transplant sau pot fi chiar fatale.

Citeşte şi SUBSTANŢĂ PERICULOASĂ în creme, şampoane şi MEDICAMENTE. Vezi ce boli grave poate provoca

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Galerie foto. Atentat armat în Cracovia, orașul în care trăiesc Florentin Petre și Zeljko Kopic! S-a ajuns deja la 5 morți și peste 12 răniți. Video șocant
Capital.ro
Pensionarii vor afla în curând cu cât cresc pensiile în 2027. Luca Niculescu a anunțat când se stabilește procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT