Medicamentele împotriva hiperacidităţii gastrice reduc eficacitatea anumitor tratamente pentru cancer

Medicamentele împotriva acidităţii gastrice reduc eficacitatea anumitor tratamente pentru cancer, până în punctul reducerii duratei de supravieţuire a pacienţilor care iau aceste medicamente, potrivit unui studiu publicat joi, relatează AFP.
Iulian Tudor
14 feb. 2019, 13:53
Medicamentele împotriva hiperacidităţii gastrice reduc eficacitatea anumitor tratamente pentru cancer

Ţinând cont de aceste rezultate, „medicii şi farmaciştii ar trebui să monitorizeze pacienţii care iau aceste două tratamente simultan”, a declarat Olivier Mir, oncolog şi farmacolog la Institutul Gustave Roussy, din Paris, şi co-autor al articolului, într-un comunicat al Centrului de luptă împotriva cancerului.

La pacienţii cu sarcom de ţesuturi moi cu metastaze, „utilizarea concomitentă a unui medicament care reduce aciditatea gastrică şi a pazopanib (un medicament pentru cancer comercializat sub denumirea de Votrient), reduce semnificativ supravieţuirea fără progresia bolii, precum şi supravieţuirea globală”, conchide acest studiu, publicat în revista Clinical Cancer Research.

Autorii au analizat datele a 333 de pacienţi incluşi în două studii clinice realizate de grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline pentru a cere autorizaţia de introducere pe piaţă a Votrient pentru tratamentul sarcoamelor.

Rezultatul: la pacienţii care au luat un medicament antiacid timp de cel puţin 80% din durata tratamentului cu pazopanib, durata medie de supravieţuire fără progresia cancerului a fost de numai 2,8 luni, comparativ cu 4,6 luni în cazul celor care nu au utilizat tratamentul antiacid. Iar supravieţuirea globală medie a fost de 8 luni pentru cei cu medicamente antiacid timp de cel puţin 80% din durata tratamentului cu pazopanib, „comparativ cu 12,6 luni pentru cei care nu au luat” medicamente împotriva acidităţii gastrice.

Studiile anterioare au demonstrat deja că tratamentele împotriva acidităţii gastrice, precum omeprazolul (Mopral), esomeprazolul (Inexium) şi ranitidina (Azantac), reduc nivelul de pazopanib din sângele pacienţilor cu tumori, a reamintit Institutul Gustave Roussy.

În concluzie, „comprimatele de pazopanib administrate pe cale orală trebuie să treacă într-un mediu acid, adică în stomac, pentru a se dizolva. Deoarece funcţia principală a tratamentului antiacid este de a reduce aciditatea din stomac, aceste medicamente pot scădea absorbţia de pazopanib”, a explicat medicul Olivier Mir.

Cu toate acestea, potrivit institutului, „până la 50% dintre persoanele care iau tratament împotriva cancerului, iau şi acest tip de tratament” antiacid.

Doctorul Olivier Mir a declarat că „rezultatele acestui studiu ar trebui să-i determine pe oncologi să schimbe modul în care le administrează tratamentul pacienţilor”, mai ales că „pacienţii folosesc adesea antiacide pentru a ameliora durerea abdominală care nu este întotdeauna direct legată de aciditatea stomacului” şi ar putea, prin urmare, „să recurgă la un tratament diferit”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Facturile la curent și gaze pot aduce costuri neașteptate în noiembrie. Ce trebuie să verifice românii înainte să plătească
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România