Medicii ameninţă cu PROTESTE între 9 şi 13 mai, în faţa mai multor ministere

Federaţia Sanitas va organiza între 9 şi 13 mai adunări publice în faţa Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerului Finanţelor Publice.
Iulian Tudor
06 mai 2016, 11:45
Medicii ameninţă cu PROTESTE între 9 şi 13 mai, în faţa mai multor ministere

În continuare, Sanitas este deschisă la dialog şi negocieri cu acele instituţii ale statului care înţeleg importanţa apariţiei unei ordonanţe de urgenţă care să elimine inechităţile şi discriminările salariale din sistemul sanitar şi sistemul de asistenţă socială, ordonanţă care să se raporteze la situaţiile concrete şi reale ale sistemului, aşa cum au fost ele prezentate de Federaţie la toate negocierile care s-au desfăşurat până acum. Sanitas va continua pichetările instituţiilor guvernamentale ale ţării până când toate solicitările înaintate guvernanţilor vor fi rezolvate„, se arată într-un comunicat al Sanitas.

Sanitas atrage atenţia guvernului că situaţia în care se află sectorul sanitar trebuie reglementată, iar lipsa de răspuns va fi amendată cu grevă generală.

Revendicările SANITAS sunt: eliminarea inechităţilor salariale pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială; creşterea salariilor angajaţilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială cu 25% şi în anul 2016; acordarea sporurilor specifice medicilor şi pentru perioada orelor de gardă; acordarea sporurilor la salariul de bază actual pentru întreg personalul din sistemul sanitar şi de asistenţă socială; adoptarea unui nou Regulament de sporuri pentru sistemul sanitar şi de asistenţă socială; respectarea normativelor de personal din sistemul sanitar şi adoptarea unui normativ specific pentru asistenţa socială; deblocarea şi finanţarea posturilor de specialitate din sistemul sanitar şi de asistenţă socială; reglementarea funcţionării reţelei din medicina şcolară; reglementarea cadrului legislativ pentru echivalarea studiilor asistenţilor medicali; reglementarea unei forme unice de pregătire pentru asistenţii medicali şi alocarea unui procent de 6% din PIB pentru Sănătate.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Detalii tulburătoare despre Dana și Tibi, cei doi frați care au murit înecați în Chirpăr. Cum a scăpat, de fapt, verișoara care era cu ei la pârâu. Mezinul familiei a asistat la momentele cumplite
Capital.ro
Se reține permisul de conducere și poți face închisoare 5 ani. Restricții în România dacă ai permis categoria B
Playtech.ro
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Adevarul
Europa vrea să dezvolte un program nuclear fără SUA. Ce variante sunt luate în calcul?
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
20 de afaceriști din Constanța, gata să investească câte 5.000.000 de euro în Farul lui Hagi!
MediaFlux
Statul român începe să caute aur. Apele din Maramureș unde s-ar putea ascunde o comoară
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil