Medicii legişti au stabilit: Copilul găsit MORT cu bunica în casă a fost sugrumat

Copilul de patru ani găsit mort într-o locuinţă din Uricani (Hunedoara) a decedat în urma sugrumării, au stabilit medicii legişti, iar anchetatorii afirmă că bunica acestuia l-ar fi ucis, după care s-a spânzurat.
Iulian Tudor
15 apr. 2013, 17:32
Medicii legişti au stabilit: Copilul găsit MORT cu bunica în casă a fost sugrumat

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, în urma necropsiei s-a stabilit că minorul a fost sugrumat.

„Cauza morţii în cazul minorului de patru ani din localitatea Uricani, zona Câmpu’ lui Neag, este asfixia mecanică prin sufocare/sugrumare, iar în cazul bunicii sale este asfixia mecanică prin spânzurare”, a spus Bogdan Niţu, potrivit Mediafax.

Niţu a menţionat că medicii legişti au apreciat că fapta ar fi fost comisă duminică, în jurul orei 22.00.

El a precizat că în această situaţie suspectă de comiterea faptei este bunica minorului, care apoi s-a sinucis.

Poliţiştii au confirmat că femeia găsită spânzurată, Florica Gliga, era cunsocută cu antecedente psihiatrice, în urmă cu circa opt luni, după moartea fiicei sale, aceasta fiind internată la Secţia de Psihiatrie a Spitalului de Urgenţă Petroşani.

Cercetările în acest caz vor fi continuate de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru omor calificat.

Un copil în vârstă de patru ani şi bunica acestuia, din localitatea hunedoreană Uricani, au fost găsiţi morţi, luni dimineaţă.

Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost găsită spânzurată într-o anexă a gospodăriei, în timp ce cadavrul băieţelului a fost găsit pe un pat din casă.

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, Valeria Filimon, declara că Ambulanţa a fost solicitată să intervină la acest caz în jurul orei 7.30, iar un echipaj a ajuns la faţa locului, însă nu a mai putut face nimic. Ea adăuga că femeia şi copilul erau decedaţi de cel puţin şase ore.

Sursele din cadrul anchetei declarau că oamenii care o cunoşteau pe femeie le-au declarat anchetatorilor că aceasta avea probleme psihice, iar una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori era că femeia l-ar fi sufocat pe copil cu o pernă.

Anchetatorii mai spuneau că biletul lăsat de bunica băiatului şi descoperit lângă cadavrul acesteia conţinea un mesaj fără noimă.

La rândul său, viceprimarul din Uricani, Corneliu Braia, declara că mama copilului a murit în august 2012, spânzurându-se, iar paternitatea copilului nu a fost recunoscută de nimeni. De atunci, copilul era crescut de bunica lui.

Potrivit viceprimarului, la începutul lunii ianuarie bunica copilulul a fost la Serviciul de Asistenţă Socială al Primăriei pentru a se interesa despre actele necesare pentru a obţine tutela legală a băieţelului. Corneliu Braia afirma că, după ce a obţinut informaţiile necesare, femeia nu a mai revenit cu documentele.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Cine este omul din umbră de la U Cluj, în drumul spre titlul de campioană. Gestul de 330.000 de euro care o ține în joc și pe rivala de la CFR. Exclusiv
Capital.ro
Retragerea permisului de conducere pentru seniori. Reguli pentri șoferii care au peste 70 de ani
Playtech.ro
Cum arată un apartament cu 3 camere de peste 90.000 de euro din Bucureşti. Este lângă Grand Arena Mall, pentru ce plăteşti suma uriaşă
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi frați de 5 și 8 ani și-au pierdut viața în timp ce jucau de-a v-ați ascunselea. Părinții i-au găsit într-un frigider
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB audiat în scandalul meciurilor trucate a spus-o direct: ”De ce să nu pun și eu 10 milioane de lei și să iau 100 de milioane?”
MediaFlux
Procedura care-l poate salva pe Mircea Lucescu. Ce este sistemul ECMO propus de medicii de la Spitalul Universitar
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj