Medicul care îl tratează pe Trump a salvat viaţa unui militar român şi a fost medaliat de Statul Major General Român

RomaniaTV.net
02 10. 2020, 11:37

„Eu şi echipa medicală de la Casa Albă suntem vigilenţi şi apreciez sprijinul oferit de unii dintre cei mai profesionişti, dar şi sprijinul oferit de instituţiile medicale din ţară”, a spus dr. Sean Conley, un vetern al marinei americane şi specialist în osteopatie – boală a sistemului osos.

„Cu siguranţă, preşedintele o să îşi îndeplinească în continuare sarcinile, fără întrerupere, în timp ce îşi revine şi vă ţinem la curent cu evoluţia lucrurilor”, a mai spus medicul, citat de Mediafax.

Doctorul Sean Conley a fost medaliat de Statul Major General Român, în 2014, cu ocazia sărbătoririi Zilei Independenţei României.

Conley a luat parte la operaţiunea ISFA şi a depus eforturi remarcabile, pentru a sprijini medical militarii români.

În 2014, în Afganistan, el a salvat viaţa unui soldat român din cadrul Batalionului 20 Infanterie „Scorpionii Negri”, care a fost rănit de un dispozitiv exploziv improvizat.

În primăvara acestui an, dr. Sean Conley a acceptat cererea preşedintelui american de a primi hidroxiclorochină, un medicament nedovedit pentru tratarea bolii COVID-19.

Citeşte şi: Care este starea de sănătate al lui Donald Trump după ce a fost diagnosticat cu COVID. E alertă la Casa Albă