Medicul Cătălin Ioan Denciu, noi informații din Belgia

Ministerul Sănătății a transmis, vineri, informații noi privind starea medicului erou de la Piatra Neamț. Potrivit reprezentanților ministerului, starea medicului Cătălin Denciu este stabilă.
Filip Stan
20 nov. 2020, 18:58
Medicul Cătălin Ioan Denciu, noi informații din Belgia
Medicul Cătălin Denciu

Medicul Cătălin Ioan Denciu de la Spitalul Județean Piatra Neamț a fost transferat de la București la Bruxelles după ce a suferit arsuri grave când a încercat să salveze pacienții din incendiul izbucnit sâmbătă în Terapia Intensivă a spitalului.

Ministerul Sănătăţii a transmis, vineri seară, că medicul Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Piatra Neamţ în timp ce încerca să salveze pacienţi şi aflat acum într-un spital din Belgia, este intubat, stabil şi urmează un tratament specific.

„Din informațiile primite, pacientul este intubat, stabil, sub tratament specific”, au transmis vineri seara reprezentanții Ministerului Sănătății. Potrivit acestora, medicii tratează arsurile medicului.

Preşedintele Iohannis: Primesc prin intermediul ministrului Tătaru informaţii despre medicul rănit

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că primeşte prin intermediul ministrului Sănătăţii Nelu Tătaru informaţii despre medicul Ioan Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Piatra Neamţ în timp ce încerca să salveze pacienţi şi aflat acum la tratament în Belgia după ce a suferit arsuri pe 70% din suprafaţa corpului. Iohannis a explicat că şi legătura cu familia acestuia o menţine deocamdată tot prin Nelu Tătaru.

Medicul Cătălin Denciu, medicul erou de la Neamţ, nu are coronavirus, aşa cum anunţase Nelu Tătaru
Întrebat dacă a discutat cu familia medicului şi cine îl ţine la curent în legătură cu starea de sănătate a acestuia, în spitalul din Blegia, preşedintele a replicat: ”În legătură cu medicul Denciu, informaţiile îmi provin şi legătura se realizează prin domnul ministru Tătaru”.

Solicitat să precizeze dacă a discutat cu familia medicului, Klaus Iohannis a răspuns: ”Deocamdată prin ministrul Tătaru”.
Medicul Cătălin Ioan Denciu a suferit arsuri pe 70% din suprafaţa corpului în urma incendiului produs sâmbătă seară la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, el fiind rănit în timp ce încerca să salveze pacienţii. Medicul a fost adus sâmbătă spre duminică noaptea la Bucureşti, la Spitalul Floreasca, ulterior, fiind trasferat la Spitalul militar Regina Astrid, din Belgia. Conform Ministerului Sănătăţii, starea sa este gravă.  Medicul a fost coleg de facultate şi este prieten al ministrului Sănătăţii Nelu Tătaru.

Medicul Cătălin Ioan Denciu, cetăţean de onoare al oraşului; ajutoare financiare pentru familiile a 4 victime

Consiliul Local Piatra-Neamţ i-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului doctorului Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ în timp ce încerca să salveze pacienţi.

Proiectul de hotărâre, iniţiat de primarul Andrei Carabelea, a fost votat în unanimitate de consilierii locali prezenţi la şedinţă. În cadrul aceleiaşi şedinţe, consilierii au aprobat ca familiile a patru victime decedate în incendiu să primească, fiecare, un ajutor de 10.000 lei.

Celelalte victime nu aveau domiciliul în Piatra-Neamţ, motiv pentru care Consiliul Local nu poate aproba ajutoare financiare pentru familiile acestora.

Consilierii PSD au propus alocarea de ajutoare financiare şi pentru două cadre medicale rănite în incendiu, cu domiciliul în Piatra-Neamţ, însă amendamentul nu a fost susţinut de ceilalţi consilieri pe motiv că nu este fundamentat.Consilierii au admis ca propunerea să fie rediscutată într-o şedinţă ulterioară a Consiliului Local.

Doctorul Cătălin Denciu a fost rănit în incendiul care a cuprins sâmbătă seara secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, în timp ce încerca să salveze mai mulţi pacienţi.Medicul a suferit arsuri şi a fost transferat la un spital din Belgia pentru a primi îngrijiri medicale.

În incendiu au fost rănite uşor şi două asistente şi un alt medic din cadrul secţiei de ATI.Zece pacienţi cu COVID-19 au decedat în incendiu, alti doi ulterior, la Iaşi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT