Mega Image, prima reacţie privind angajaţii ucişi în accidentul din Ialomiţa. Decizia companiei

Anunţ important al companiei Mega Image, după tragedia de sâmbătă dimineaţa, atunci când 8 angajaţi au fost ucişi în teribilul accident, iar alţi şapte sunt în stare gravă la spital.
Filip Stan
05 oct. 2019, 15:47
Mega Image, prima reacţie privind angajaţii ucişi în accidentul din Ialomiţa. Decizia companiei

Magazinele Mega Image Aerogării, Siseşti 1 şi Siseşti 2 vor fi închise sâmbătă, după ce opt angajaţi ai retailerului au decedat şi alţi 7 au fost răniţi în accidentul rutier produs în Ialomiţa.

„În urma accidentului rutier, întâmplat în dimineaţa acestei zilei pe ruta Slobozia-Urziceni, trăim cu durerea pierderii celor opt colegi şi cu speranţa de recuperare şi însănătoşire a celorlalţi şapte aflaţi în spital. Vă informăm că astăzi, 5 octombrie 2019, magazinele Aerogării, Sisesti 1 şi Sisesti 2 vor fi închise pentru a fi alături de colegii afectaţi de această tragică situaţie şi vom păstra trei zile de doliu în toată compania Mega Image. În acest moment, facem toate demersurile pentru a sprijini familiile îndurerate şi ne rugăm ca Dumnezeu să-i odihnească pe cei care şi-au pierdut viaţa şi să îi protejeze pe cei care au mai primit o şansă”, scriu reprezentanţii retailerului pe pagina de Facebook a companiei.

Accidentul de circulaţie s-a produs în zona localităţii Sfântu Gheorghe, comuna Balaciu, între un tir şi un microbuz de transport pasageri şi a fost provocat de faptul că şoferul tirului a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu microbuzul de călători, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, subinspectorul Ludmila-Marina Dascălu.

La faţa locului au acţionat de urgenţă peste 40 de pompieri, paramedici SMURD şi personal medical al Serviciului de Ambulanţă cu 19 autospeciale de intervenţie şi ambulanţe.

Accidentul s-a produs în jurul orei 5,00.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT