Melania Mandas Vergu, condamnată la 4 ani închisoare cu executare pentru fraude cu fonduri europene

Melania Vergu, fost consilier personal al fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a fost condamnată marţi de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti la patru ani închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene.
Ionela Marcu
25 nov. 2014, 14:34
Melania Mandas Vergu, condamnată la 4 ani închisoare cu executare pentru fraude cu fonduri europene

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Melania Vergu a primit 3 ani închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, iar în final ea va executa pedeapsa de 4 ani închisoare, scrie Agerpres.

De asemenea, instanţa i-a interzis Melaniei Vergu ca pe o perioadă de 3 ani să mai aibă calitatea de administrator sau asociat la vreo societate comercială, de a desfăşura vreo activitate ce implică fondurile Uniunii Europene şi de a mai deţine funcţia de consilier al vreunui ministru în Guvernul României.

Judecătorii au luat act că Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic – Organism Intermediar POSDRU nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Magistraţii au mai dispus confiscarea de la Melania Vergu a sumei de 6.492.653 lei.

Totodată, a fost menţinut sechestrul asigurator până la concurenţa acestei sume asupra unor imobile situate în Bucureşti, str. Ion Câmpineanu şi Bd. Aviatorilor, aflate în proprietatea Melaniei Vergu, ea având de plătit şi 8.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În decembrie 2012, Melania Vergu, fost consilier personal al ministrului Educaţiei, administrator şi asociat al SC Edu Tim Consultanţă Europeană, a fost trimisă în judecată de DNA pentru fraudarea fondurilor POSDRU.

Acuzaţiile care i se aduceau erau: folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incorecte care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, înşelăciune, în formă continuată şi conflict de interese.

Potrivit DNA, în 8 octombrie 2008, Melania Vergu, în calitate de administrator şi asociat al unei firme, a formulat la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU) o cerere de finanţare în vederea obţinerii de fonduri europene şi, cu această ocazie, a prezentat documente şi declaraţii inexacte în care a consemnat date nereale referitoare la condiţiile pe care le îndeplinea societatea sa în vederea accesării unor sume acordate prin programul POSDRU (ex. numărul de angajaţi, profitul şi cifra de afaceri, experienţa în domeniul formării profesionale etc.).

‘Ca urmare, firma a devenit beneficiar de fonduri europene în vederea punerii în practică a proiectului intitulat ‘Practică să înveţi, învaţă să practici’. În cadrul acestui proiect, în cererea de rambursare din data de 1 iulie 2010, inculpata Vergu a menţionat date nereale referitoare la munca prestată în vederea obţinerii de date referitoare la programele de pregătire practică pentru elevi şi studenţi. În realitate, aceste date au fost obţinute de Melania Vergu, care, în calitatea sa de consilier personal al ministrului învăţământului, a formulat două adrese către unităţile de învăţământ superior şi inspectoratele şcolare’, susţineau procurorii.

De asemenea, Melania Vergu, în calitate de reprezentant al societăţii, a mai formulat două cereri de rambursare în care a consemnat date nereale referitoare la cheltuielile efectuate în cadrul proiectului.

‘În această modalitate, SC Edu Tim Consultanţă Europeană a obţinut pe nedrept suma de aproape 6,5 milioane lei, reprezentând fonduri europene şi de la bugetul naţional. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a două imobile aparţinând inculpatei Vergu’, precizau procurorii.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum arăta Ion Țiriac pe patine! Miliardarului îi lipsea elementul care l-a făcut cunoscut
Capital.ro
Reguli noi pentru permisul de conducere. Modificare la examenul pentru categoria B. Directiva UE
Playtech.ro
Locurile interzise pentru turişti. Unde nu ai voie să ajungi niciodată pe Pământ
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion cu 277 de pasageri a fost cuprins de foc la aterizare, pe cel mai mare aeroport din Nepal
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi