Melek Minca a mers de urgență la spital. Ce a pățit prietena ei Ana în toiul nopții: „Nu se simte bine”

Melek Minca a devenit o prezență extrem de îndrăgită în mediul online, reușind să adune o adevărată comunitate care o apreciază și îi este alături la fiecare pas. De această dată, soția victimei lui Mario Iorgulescu a venit în fața urmăritorilor săi cu o veste mai puțin bună, pentru că Ana, prietena sa, a ajuns la spital cu ambulanța după ce s-a simțit rău.
Bianca Bocioacă
25 aug. 2026, 07:44
Melek Minca a mers de urgență la spital. Ce a pățit prietena ei Ana în toiul nopții: „Nu se simte bine”
Melek a ajuns cu Ana la spital în toiul nopții

Melek Minca este una dintre cele mai îndrăgite și cunoscute creatoare de conținut de pe TikTok. Aceasta este mama a doi copii și, pentru că afacerea pe care o deține îi ocupă foarte mult timp, are un ajutor de nădejde în familie: prietena sa Ana. Cele două sunt foarte apropiate și se sprijină mereu, iar la fel s-a întâmplat și de această dată, când Ana s-a confruntat cu probleme de sănătate în toiul nopții.

În timpul nopții, femeia a acuzat dureri de cap foarte puternice, așa că a fost chemată ambulanța, care a dus-o ulterior la spital. Melek nu și-a lăsat prietena la greu și a stat alături de ea pe tot parcursul acestei peripeții.

„Am venit la spital cu Ana, că nu se simte bine. Este ora 3:35 dimineața. Are o tensiune de 17 cu 10, un om de 54 de ani. A adus-o salvarea. Cum te simți, doamnă? Așteptăm să vedem când te ia la control. Așteptăm, revenim să vedem. Sper să fie bine! Ea nu a știut că are tensiune, nici eu nu știam. Ea tot spunea că o doare capul, că îi este rău dar ea, de fapt, avea tensiune mare”, a declarat Melek Minca, pe pagina sa oficială de TikTok.

Citește și: Actrița Mihaela Ștempel s-a stins din viață la vârsta de 62 de ani: „Un pilon de dăruire, pasiune și profesionalism”

@melekminca #melekcoffepub ♬ sunet original – Melek Minca

Melek a dezvpluit că ea și Ana au plecat de la spital în jurul oreo 06:00 dimineața, după două ore și jumătate petrecute la spital. În cele din urmă, Ana a primit o perfuzie, iar la plecare i-a fost oferită o rețetă pe care să o urmeze după externare.

„N-am putut să vă mai țin la curent cu ce am făcut cu Ana la spital, că ne-am întors de acolo la 6 dimineața.

Într-un final, i-a făcut o perfuzie, i-a dat o rețetă, n-am înțeles mare lucru”, a mai mărturisit Melek în mediul online.

Citește și: Andreea Bănică trece printr-o perioadă grea. Artista a dezvăluit totul: „M-am gândit mult dacă să vă povestesc”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un avion a rămas blocat sub podul din Otopeni. Totul a fost filmat
Fanatik.ro
S-au terminat banii! Cutremur în SuperLigă: două cluburi sunt pe marginea prăpastiei după ce au rămas fără finanțare: „Situația este disperată”
Capital.ro
Două camere încălzite la fel, dar cu temperaturi diferite. Ce a făcut diferența
Playtech.ro
Cât poate câștiga un român ca șofer de TIR în Spania. De ce unii renunţă în ciuda sumei destul de mari
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Vlad Bălțățeanu este audiat vineri de procurori. Principalul suspect în cazul Valentinei este cercetat pentru omor calificat
iamsport.ro
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
MediaFlux
Horoscop 9 octombrie 2026. Vinerea marilor surprize! Patru zodii pot avea noroc la bani, iar o veste schimbă planurile de weekend
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte