Talentatul domn Vulpescu. Noi plătim biletul filmului

Marele merit al ziaristului Dan Diaconescu, omul care a păcălit toată ţara că are 45 de milioane de euro pentru o privatizare, e că a reuşit să aducă în faţa oamenilor un subiect important. Cu tot circul, dar şi graţie lui, pe televizoarele ultimelor zile n-au mai fost babe violate şi nemulţumite de performanţa violatorului, nu femei topite în acid de soţul poliţist, nu chiloţii vreunei breloace de fotbalist.

A fost Oltchim. La finalul filmului pe care cu toţii l-am urmărit, câştigătorul a fost, paradoxal, statul român. Bâlciul, permis şi încurajat de membrii guvernului, a permis României să dea bine în faţa creditorului FMI „fără să facă nimic". Ne-am înţeles că o scoatem la privatizare? Da. Am scos-o? Da. A fost un eşec? Bineînţeles, doar am văzut cu toţii la TV. Case closed.

Priceputul domn Vulpescu (numele i se potriveşte de minune), probabil că va dispărea în ceaţa din care a apărut. Şi-a făcut treaba cu brio, orice ar spune, politic, şefii lui. L-a folosit pe Dan ca să arate FMI-ului că România a încercat să facă o privatizare şi nu i-a ieşit. 

Ce rămâne după piesa lui Vulpescu? Păi rămâne nota de plată. Defapt am plătit mereu, dar de data asta am avut şi şou.

Iată cum stau lucrurile: În ţara asta oamenii încearcă să găsească un loc de muncă şi să reziste acolo. Se închid firme, mii, că n-au performanţe. Nu se plătesc banii. Le ştim cu toţii, de multă vreme. Marele combinat Oltchim n-a avut greutăţi de genul ăsta. El e aparte. N-a participat ca ceilalţi la „perioada de tranziţie". Pentru că în loc să ia un medicament într-un spital, din lipsa căruia probabil că a murit un copil, sau mai mulţi. Pentru că în loc să se asfalteze un drum pe care să poată intra o ambulanţă. Pentru că în loc să zugrăvească o şcoală, guvernul a ales să dea banii la Oltchim. „Să fie linişte, să ne voteze lumea".

Pentru "oamenii de la Oltchim", plânşi atât de tare zilele astea, Revoluţia din '89 a ajuns abia azi. Nu e vina lor. Dar trebuie să realizăm că de aproape 20 de ani îi plătim noi toţi ceilalţi din buzunarele noastre lună de lună. 

Repet nu e vina angajatului Oltchim că a fost cerscut în puf. Vina ar fi a tătucului Constantin Roibu  - un click aici pe numele lui clarifică aproape tot. Cel mai longeviv director din România. Practic s-a instalat după Revoluţie şi nu l-a mai dat nimeni dus. Influenţa lui colosală în politicul românesc i-a ţinut pe oamenii lui bine hrăniţi. E greu de crezut că angajatul Oltchim nu ştia ce afaceri învârte domnul Roibu pe lângă combinat. Bineînţeles, pe banii tăi, bunule contribuabil.

Acum că s-a încheiat circul, domnul Roibu ar trebui să devină ţinta guvernului. Nu o ţintă fizică, Doamne fereşte, una de urmărire/cercetare.

De încheiere, probabil că vom plăti noi toţi, din nou, salariile la Oltchim. Afară de faptul că este important ca toată lumea să realizeze asta,  n-am nimic cu oamenii de-acolo. Ba mai mult, sper ca guvernul ăsta sau altul să găsească o soluţie pentru vitalizarea şi rentabilizarea combinatului. La o adică, de PVC are nevoie toată lumea, deci s-ar putea face bani buni.