UPDATE: Preşedintele american Donald Trump a declarat, duminică, după întâlnirea cu Volodimir Zelenski că s-au făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte încheierea războiului.
„Întâlnirea noastră a fost excelentă. Am acoperit, după cum ar spune unii, 95 %; nu ştiu exact ce procent, dar am făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte încheierea acestui război”, a spus Trump, potrivit Sky News.
Întrebat de jurnalişti despre garanţiile de securitate pentru Ucraina, Trump a răspuns: „Cred că lucrurile merg foarte bine. Am putea fi foarte aproape sau ar putea rămâne una sau două probleme spinoase, foarte dificile. Dar cred că lucrurile merg foarte bine. Am făcut multe progrese astăzi, dar, de fapt, le-am făcut în ultima lună. Nu este vorba de un acord de o zi. Sunt lucruri foarte complicate”.
Referitor la „problemele spinoase” rămase nerezolvate, Trump a afirmat:
„Cred că pământul despre care vorbiţi, o parte din acel pământ a fost luată. O parte din aceste terenuri sunt poate disponibile, dar ar putea fi preluate în următoarele luni, aşa că ar fi mai bine să încheiaţi un acord”, a declarat şeful de la Casa Albă.
Reamintim că Putin vrea să preia controlul asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei ca condiţie pentru încheierea războiului, condiţie cu care Zelenski nu este sub nicio formă de acord.
STIRE INITIALA: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost primit duminică la reședința Mar-a-Lago de către Donald Trump, într-o reuniune considerată decisivă pentru viitorul conflictului din Ucraina.
Întâlnirea a fost precedată de o convorbire telefonică consistentă între cel de-al 47-lea președinte american și liderul rus Vladimir Putin, cei doi convenind asupra faptului că un simplu armistițiu nu este soluția potrivită.
Donald Trump s-a arătat optimist la debutul discuțiilor cu Zelenski, declarând presei prezente că Vladimir Putin dorește pacea. În declarațiile făcute reporterilor în fața reședinței din Florida, președintele american a subliniat potențialul întâlnirii.
„Avem toate ingredientele necesare pentru a încheia un acord benefic pentru Ucraina și pentru toată lumea. Astăzi vom avea o întâlnire excelentă”, a afirmat Trump, potrivit Reuters.
Liderul american a anunțat că, după discuțiile cu Zelenski, îl va contacta din nou pe Vladimir Putin: „Vom continua negocierile”.
Happening Now—President Trump welcomes Zelensky to Mar-a-Lago… pic.twitter.com/Meye6YMuUu
— Dan Scavino (@Scavino47) December 28, 2025
La discuțiile la nivel înalt participă o echipă extinsă a administrației americane, printre care secretarul de stat Marco Rubio, secretarul apărării Pete Hegseth, șeful de cabinet Susie Wiles, generalul Dan Caine, precum și consilierii Jared Kushner și Stephen Miller.
Agenda întâlnirii include soarta regiunii Donbas, situația centralei nucleare de la Zaporojia, dar și o sesiune de convorbiri telefonice comune cu liderii europeni.
Anterior primirii lui Zelenski, Donald Trump a purtat o discuție telefonică de o oră și 15 minute cu Vladimir Putin, caracterizată de Kremlin drept „amicală” și „foarte productivă”.
Iuri Ușakov, consilierul pentru politică externă al Kremlinului, a dezvăluit că cei doi lideri au ajuns la un consens important: respingerea ideii unei înghețări temporare a conflictului.
„Principalul lucru este că președinții Rusiei și Statelor Unite au opinii similare, și anume că opțiunea unui armistițiu temporar propusă de ucraineni și europeni sub pretextul pregătirii unui referendum sau sub alte pretexte nu face decât să prelungească conflictul și să ducă la reluarea ostilităților”, a declarat Ușakov.
Oficialul rus a reiterat poziția Moscovei privind concesiile teritoriale, făcând referire la regiunea Donbas.
„Având în vedere situația actuală de pe fronturi, ar fi logic ca regimul ucrainean să ia această decizie în ceea ce privește Donbasul”, a adăugat Ușakov, precizând că, pentru încetarea ostilităților, Kievul trebuie să ia o „decizie curajoasă”, citează AFP.
Înainte de a ajunge în Florida, Volodimir Zelenski a avut o conversație telefonică cu premierul britanic Keir Starmer.
„Am discutat despre pregătirile pentru întâlnirea cu președintele Trump, precum și despre toate contactele noastre cu partenerii europeni. L-am informat despre situația de pe linia frontului și despre consecințele atacurilor rusești”, a scris Zelenski pe platforma X.
Thank you, Keir, for the constant coordination! I started my morning in Florida today with a detailed phone call with UK Prime Minister @Keir_Starmer.
We discussed preparations for the meeting with President Trump, as well as all our contacts with European partners. I informed…
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) December 28, 2025
Între timp, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat Bruxelles-ul de blocarea procesului de pace.
Citește și : Vladimir Putin reacționează la acuzațiile lui Volodimir Zelenski: Rusia își va atinge obiectivele ”prin forță”
„Vedem că regimul lui Zelenski și curatorii săi europeni nu sunt pregătiți să se angajeze în discuții constructive”, a afirmat Lavrov, adăugând că Moscova „apreciază eforturile președintelui Statelor Unite, Donald Trump, și ale echipei sale de a ajunge la un acord de pace”, potrivit TASS.