Mesaj TULBURĂTOR al lui Adrian Sârbu în urmă cu scurt timp: „E o TRAGEDIE”

În decorul Arcului de Triumf, terminat a doua oară pentru filmul Lui.

În huiduielile figuraţiei – poporul român, terminat a nu ştiu câta oară de frig, nervi şi nerespect.

Un film trist despre mediocritate şi nimicnicie, într-o zi îndeobşte dedicată veseliei şi acţiunii la ciolan, fasole şi sarmale.

Nu m-am uitat în continuare. Deja-vu. Ştiu şi finalul, care va veni pe 11 Decembrie.

M-am uitat la Tânărul Papă, Pius al Treisprezecelea. Am vorbit cu el despre Puterea fără credinţă, despre umilinţă şi iubire ca temeiuri ale Puterii, despre orfanii de lideri. 

Am fost în filmul pe care îl simt şi mi-l doresc.

Seara am petrecut-o preafericit cu aceia care au mai rămas Pro. Filmul meu neterminat, început acum douăzeci şi unu de ani de un Întâi Decembrie. Am fost puţini, dar mulţi. Am vorbit la o ţuică despre ceea ce este şi nu mai este, despre aşteptările unei Generaţii Pro, care încearcă să-şi regăsească certitudinile într-o diasporă în care a ajuns izgonită.

Filmul nostru azi: suntem români şi nu ştim de ce.

Până în ‘89 ni s-a dat să jucăm în filmul lui Ceauşescu. Figuranţi într-o tragedie de care copiii noştri râd.

Am fost eroi la Revoluţie şi ne-am cumpărat Libertatea de a trece de la comunism la democraţie, murind ca proştii. Am crezut în Revoluţie până am aflat că am furat-o şi pe asta.

Când să intrăm în filmul cu capitaliştii care ne ştim dintotdeauna, ni s-a spus că suntem neocomunişti şi trebuie să aşteptăm bonuri de ordine la NATO şi UE.

Am băut nişte coca cola, am fost din nou eroi, în ‘96, ne-am lepădat de neocomunism şi de fabricile lui Ceauşescu, că nu erau ale noastre, şi într-un târziu am fost distribuiţi în filmul european cu buget mare. În roluri de ţigani şi curve, că asta a mai rămas. Iar am ratat castingul!

Între timp am tot votat. Ca să trăim bine, în sfârşit, în filmul nostru. Am votat numai eroi pozitivi, patrioţi cinstiţi şi competenţi, liderii. Nu ne-a ieşit nici acest exerciţiu repetat de democraţie. Am rămas în acelaşi film cu hoţii şi proştii. De noi.

Unii s-au săturat şi au plecat care încotro, să joace în filme străine. Vreo câteva milioane. Tot figuranţi. Ceilalţi am rămas în aşteptare.

A venit şi criza din Capitalism. Am dat vina pe Băsescu. Nu pe americani, că nu e frumos şi politicos. Suntem parteneri.

Ca să uităm de criză şi de salariile tăiate, Băsescu şi partenerii ne-au băgat în filmul „Spitalul de Justiţie”. În sfârşit, am prins şi noi, românii, roluri principale: bolnavi de corupţie, care trebuie vindecaţi până la prostie de Eroii de Serviciu. Un fel de MASH.

Ar fi tot comedie, dacă n-ar fi o tragedie.

Ăsta e filmul ultimilor douăzeci şi cinci de ani, de care ne e silă!

Filmul în care am fost comunişti, neocomunişti, hoţi, ţigani, curve, corupţi. Ratangii. Figuranţi orfani de lideri şi de noi, de Ziua deşteptării naţionale.

Un film din care e momentul să ieşim.

Suntem români şi ar trebui să ştim de ce.

Eu ştiu. Am filmul meu. De dragoste”, a scris Adrian Sârbu de Facebook.