Mesaje de Sfântul Nicolae pentru prieteni şi familie

MESAJE, urări de MOȘ NICOLAE, felicitări, SMS de Sfântul Nicolae. Sâmbătă, toți cei care poartă numele de Nicolae, Nicoleta, Nicușor, Niculiță, Niculina, Nicu, Nicole și alte derivate ale acestora își serbează ziua numelui. Pentru cei care doresc să transmită un gând bun, o urare sau o felicitare, dar nu au inspirație sau timp, le propunem câteva mesaje legate de semnificaţia sărbătorii, serioase, cu umor sau în versuri. Din toate acestea vă puteţi inspira pentru a le face o bucurie în ziua de sâmbătă.

06 dec. 2014, 09:05
Mesaje de Sfântul Nicolae pentru prieteni şi familie

Mesaje pentru prieteni și familie de Sfântul Nicolae

„La Mulți Ani cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae!”

„Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului numai bine. La mulți ani, Nicoleta!”

„O zi specială pentru un coleg deosebit. La mulţi ani de ziua numelui tău!”

„Sper ca Moș Nicolae să-ți umple ghetuțele cu tot ceea ce ți-ai dorit”!

„Crede în ceea ce te poate face fericit! E doar o tradiție care a trezit sentimente de bucurie în sufletul tauîncă de la primul Moș Nicolae. Gândește-te că este același care are grija să vină la tine de fiecare dată. La mulți ani!”

„Ziua de 6 Decembrie să aducă tuturor românilor multă sănătate și fericire și ca spiritul acestei zile sfinte să nu fie uitat.”

„Un trandafir, o floare și-o rază de soare să-ți lumineze inima în această zi deosebită. LA MULȚI ANI!”

„Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiți un călduros LA MULȚI ANI, multă sănătate, multe realizări și tot ce vă doriți lângă cei dragi.”

„Sufletul tău să vibreze în armonie și pace, iubirea să te primească în brațele-i pline de căldură și duioșie, iar norocul să te urmeze oriunde. La mulți ani, de Sf. Nicolae!”

„Ne gândim cu toții la tine și pentru că astăzi este o zi specială îți urăm un sincer La Mulți Ani!”

„Sper ca ziua numelui tău să îți aducă multe motive de a sărbători. La mulți ani!”

„Să ai parte de sănătate, multe realizări și să te bucuri de această zi frumoasă mereu! La mulți ani, de ziua numelui!”

„Cu ocazia sărbătoririi numelui primiți un călduros La Mulți Ani, multă sănătate, realizări și tot ce vă doriți alături de cei dragi.”

„Îți doresc o oră de liniște, o zi de pace, o săptămână de soare, un an de iubire, un veac de sănătate și un mileniu de bani. La Mulți Ani!”

„Dragă Moş Nicolae, te rog să aduci sănătate şi fericire familiei şi prietenilor mei. Mulţumesc. La Mulţi Ani!”

„La mulți ani, Nicolae… în viață să te împiedici de un bolovan de NOROC, să calci într-o baltă de FERICIRE, să te stropești din cap până în picioare cu IUBIRE și să fii SĂNĂTOS!”

„Felicitări dragul meu cu ocazia aceastei zile. Îți urez să fii mereu sănătos, fericit și bucuros. La mulți ani în cântec de clopoței de bucurie!”

„La mulți ani și mult noroc în această zi specială. Îți dorim să ți se îndeplinească toate dorințele. Sănătate și numai bucurii!”

Mesaje de MOS NICOLAE. Felicitări, mesaje și urari de SF Nicolae. Cele mai frumoase MESAJE de SF Nicolae 2014. In data de 6 decembrie creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinti din calendar. De origine greceasca (Nikolaos), numele este format din doua cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a invinge“), si laos, „popor“, putandu-se talmaci prin „obsteasca biruinta“. Vocea Transilvaniei.ro. vă prezintă cele mai frumoase Mesaje de SF Nicolae, sms-uri de SF Nicolae și urari de SF Nicolae, şi vă va ureaza tuturor celor care purtati numele de Nicolae sau Nicoleta La multi ani! si sa aveti ghetutele pline. . .

Mesaje de MOS NICOLAE.  Începând cu 6 decembrie, în perioada sărbătorilor de iarnă oamenii sunt mai buni, mai frumoşi, mai înţelepţi şi fac o gesturi minunate faţă de cei dragi şi nu numai.Fie ca această perioadă să îţi aducă şi ţie multe zâmbete frumoase de la oamenii din jurul tău şi să poţi împărtăşi tot ce ai tu mai bun cu ei.

Mesaje de MOS NICOLAE. Ho,ho,ho – aţi fost cuminţi dragii moşului? Aţi curăţat cizmuliţele frumos, le-aţi parfumat (ca să nu leşine moşul) şi le-aţi pus la uşă? Ia să spuneţi acum – cine a fost cuminte şi a primit cadouri şi cine nu?

 

Mesaje de MOS NICOLAE. Lustruieşte-ţi ghetele şi după… mergi la culcare! Nu contează că eşti singură… Moş Nicolae va veni şi îţi va pune în ghetuţe doar zâmbete şi voie bună… să le împarţi apoi în stînga şi în dreapta:) Şi eu o să vreau un zîmbet! Să-mi păstrezi unul!

Mesaje de MOS NICOLAE. Mi-am pus cizmuliţele la geama€¦ te aştept! Vrei să fii tu Moş Nicolae anul asta? Hai, te rog!

Mesaje de MOS NICOLAE. Sper ca sărbătoarea Sfîntului Nicolae să fie semnalul unui nou început, să ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire şi mai ales… multă dragoste!

Mesaje de MOS NICOLAE.  Dacă continui să fii supărat, Moş Nicolae nu-ţi va aduce nimic….  Înnoieşte-ţi sufletul tău bun, aşa cum îl ştiu eu şi trăieşte câteva momente de fericire şi mulţumire… şi uită-te în ghetuţe… ai să găseşti un gând bun de la mine… Te sărut!

Mesaje de MOS NICOLAE.  În ultimii ani, Moş Nicolae a venit la mine cu… dragoste şi speranţă… El ştie că nu sufăr dacă nu vine încărcat cu daruri pentru cizmuliţele mele. Sunt norocoasă doar să ştiu că el există şi că îi face pe apropiaţii mei fericiţi. Tu eşti unul dintre ei? L-am trimis aseară pe moş la ţine, să-ţi sufle în ureche fericirea….

Mesaje de MOS NICOLAE. Printre fulgi de nea imaginari m-am strecurat aseară la tine în căsuţă, să-ţi laş un dar simbolic acolo în ghetuţă, dar te-am văzut dormind şi atunci ţi-am lăsat un pupic dulce pe obraz.

Mesaje de MOS NICOLAE. De Moş Nicolae este momentul în care ceea ce ne dorim devine realitate! Dacă eşti sănătos, fericit, înconjurat de cei dragi, atunci Moş Niculae a venit deja.

Mesaje de MOS NICOLAE. Cremă de pantofi, perie de lustruit, ghete noi. Păcat că nu ai fost cuminte! Mulţumeşte-te cu mine!

Mesaje de MOS NICOLAE.  Surpriză! Anul acesta Moş Nicolae nu ţi-a adus mai nimic. Doar pe mine, un suflet rătăcit şi singur, ce aşteaptă doar un semn pentru a arăta ce are mai bun şi cald în suflet.

Mesaje de MOS NICOLAE. Cu ocazia sfântului Nicolae îţi doresc multă sănătate, fericire şi nu în ultimul rând multă bucurie în viaţă!!!Să fii iubit şi să ai parte numai de lucruri frumoase!

MESAJE DE MOS NCIOLAE 2014. La mulți ani și fie ca SF Nicolae să te călăuzească mereu!

MESAJE DE MOS NCIOLAE 2014. Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiți un călduros “La mulți ani”, multă sănătate, multe realizări și tot ce va doriți lângă cei dragi.

MESAJE DE MOS NCIOLAE 2014. Dragă Nicolae, de ziua numelui tău îți dorim un sincer “LA MULȚI ANI” să ai parte de mulți bani, sănătate și voie bună. Petrecere frumoasă alaturi de cei dragi!

MESAJE DE MOS NCIOLAE 2014. Ziua numelui să fie luminoasă și să se prelungească în multe altele aducătoare de bucurii! LA MULȚI ANI!

MESAJE DE MOS NCIOLAE 2014. Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacții și multă sănătate. La mulți ani!

MESAJE DE MOS NCIOLAE 2014. Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îti urez să fii mereu sănătos, energic și plin de bucurie. La mulți ani, Nicolae!

MESAJE DE MOS NCIOLAE 2014. La mulți ani, fericire, împacare sufletească, flori, iubire, sănătatea te palească, prietenii să nu te uite și să ai bucurii multe!

MESAJE DE MOS NCIOLAE 2014. La mulți ani cu veselie / Sănătate pe vecie / Casa plină de bucate / Dragoste pe săturate / Bani la greu / Noroc cu carul / La mulți ani și sus paharul!!

MESAJE DE MOS NCIOLAE 2014. Zâmbește și s-aveți parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare și prietenie.

MESAJE DE MOS NCIOLAE 2014. Îți urez “La mulți ani” pentru că porți acest nume, și fie ca SF Nicolae, pe care îl reprezinți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și numai bucurii și liniște interioară.

MESAJE DE MOS NCIOLAE 2014. Felicitări, mesaje și urari de SF Nicolae. Cele mai frumoase MESAJE de SF Nicolae 2014

Mesaje de MOS NICOLAE 2014. La mulți ani ! Așa cum soarele luminează pentru toată omenirea așa și tu ne luminezi nouă viața .Fie-vă viața senină ca răsăritul de soare, iar sufletul mereu curat și tânăr ca roua de pe flori. O zi de neuitat care să țină o viață!

Mesaje de MOS NICOLAE 2014. Fie ca aceasta zi sa-ti deschida poarta unui viitor plin de succese si realizari. Sfantul Nicolae al carui nume il porti sa te ocroteasca si sa te calauzeasca mereu. La Multi Ani!
Mesaje de MOS NICOLAE2014. Astazi este o zi speciala pentru tine iar tu esti special(a) pentru noi in fiecare zi. Iti doresc din adancul sufletului sa ai parte numai de impliniri, satisfactii si multa sanatate. La multi ani!

Mesaje de MOS NICOLAE 2014. De ziua numelui tau iti doresc sa ai parte de succes, impliniri si sanatate. Sfantul Nicolae al carui nume il porti sa te ocroteasca si sa te calauzeasca in viata. La multi ani!

Mesaje de MOS NICOLAE 2014. Draga Nicolae, de ziua numelui tau iti dorim un sincer La Multi Ani, sa ai parte de multi bani, sanatate si voie buna. Petrecere frumoasa alaturi de cei dragi!

, sărbătorit de creştinii din întrega lume în 6 decembrie, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi sfinţi ai creştinătăţii. În credința populară Sfantul Nicolae mai este cunoscut si sub numele de San-Nicoara. Se spune ca el pazeste soarele care incearca sa se strecoare pe langa el pentru a ajunge la taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara caldura si fara lumina. In unele zone ale tarii, in ziua de Sfantul Nicolae oamenii aduc in casa cregunte de pomi fructiferi pe care le pastreaza in apa langa icoane ca sa infloreasca pana de Anul Nou. Iar daca aceste crengute vor inflori pana cand anul se sfarseste, anul care vine va fi unul foarte roditor si plin de satisfactii.

Mesaje de MOS NICOLAE

In alte regiuni fetele se aduna in ajunul sarbatorii pentru a face placinte, iar seara, la ora noua fix, flacaii navalesc peste ele si petrecerea incepe. In zona rurala, in ziua de Sfantul Nicolae, feciorii se organizeaza in cete, isi aleg gazda in casa careia repetitiile pentru colinda de Craciun si de Anul Nou vor avea loc. In popor se crede ca de Sfantul Nicolae incepe in adevaratul sens al cuvantului iarna. In aceasta zi Mosul isi scurtura barba sura si incepe sa ninga. Iar daca nu ninge inseamna ca Sfantul Nicolae a intinerit. 

Moș Nicolae vine pe cal alb

În tradițiile românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură, ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

De asemenea, există obiceiul să se pună în apă crenguțe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care să înflorească de Anul Nou. În funcție de crenguța care a înflorit, se așteaptă recolta de fructe în noul an.

În nopțile sfinte de sărbători, când, preț de o secundă, se deschid cerurile și pentru noi, muritorii, se spune că Moș Nicolae poate fi văzut stând de-a dreapta lui Dumnezeu.

Sfântul Ierarh Nicolae este ocrotitorul marinarilor, pescarilor, farmaciştilor, parfumierilor, dogarilor, copiilor, fetelor care urmează să se căsătorească, şcolarilor, avocaţilor şi al celor care suferă nedreptăţit la judecată. Tot el îi protejează pe cei care fac comerţ pe mare, motiv pentru care chipul său a fost aşezat, de exemplu, pe stema Camerei de Comerţ din Bari, Italia.

A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli. Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru marea sa bunătate a fost ales arhiereu, iar pentru dreaptă credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

A trăit la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea. S-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Încă din copilărie a dovedit credinţă excepţională, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la mănăstirea de acolo, unde a devenit preot.

Sfântul Nicolae a făcut minuni chiar din timpul vieţii sale. În timpul călătoriei spre Ţara Sfântă, o furtună puternică i-a speriat pe cei din corabie, dar Nicolae i-a îndemnat pe toţi să se roage lui Dumnezeu, iar furtuna s-a oprit. Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi.

El a salvat cetatea Mira, tot din Lichia, de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul acolo.

Este cunoscut pentru fapta sa legată de un bărbat, care fusese, probabil, bogat, dar care ajunsese într-o situaţie economică delicată şi care avea trei fete pe care voia să le ofere spre desfrânare. Se spune că, ori de câte ori gândul acesta îi revenea omului respectiv, Sfântul Nicolae, episcopul locului, arunca, în taină, o pungă cu galbeni în curtea lui, astfel încât să aibă cu ce să trăiască şi să nu dea fetele spre pierzanie.

De asemenea, în vremea împăratului Constantin, trei tineri, guvernatori locali, au fost acuzaţi pe nedrept de complot împotriva împăratului. Au fost închişi şi urmau să fie decapitaţi. Dar seara, Sfântul Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că sunt nevinovaţi. Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat.

Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Sfântul Nicolae este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-catolică, la 6 decembrie.

Moaştele Sfântului Nicolae sunt păstrate la Catedrala din Bari, în Italia, într-o criptă din care izvorăşte un lichid incolor, numit „Mana” sau „Santa Mana”. Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhi amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvinteaza şi-l împarte credincioşilor. La biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti se află o parte din moaştele Sfântului Nicolae.