MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA- „În drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare”, urări pentru SĂRBĂTORIŢI

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. În fiecare an, pe 21 mai, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Constantin şi Elena. Milioane de români le poartă numele. Iată câteva mesaje pe care le poţi trimite sărbătoriţilor pentru a le face ziua mai frumoasă.

20 mai 2017, 17:14

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Cei care poartă numele de Elena, Constantin, Costică, Costel, Costin,  Costinel, Costi, Costeluş, Ileana, Lenuţa, Constantina, Nuţi, Leana sau alte derivate își serbează duminică ziua numelui. Cu această ocazie, fiecare dintre noi transmitem cele mai frumoase gânduri celor care poartă aceste nume.

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA„Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani, de Sfântul Gheorghe!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA„Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros „La mulţi ani”, multă sănătate multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA La mulţi ani şi fie ca SF. CONSTANTIN ŞI ELENA să te călăuzească mereu!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „Zâmbeşte şi s-aveţi parte de toată distracţia şi emoţia specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare şi prietenie.”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani, Constantin!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA De ziua numelui tau, iti doresc ca toate lucrurile bune si frumoase sa te copleseasca si sa straluceasca in calea ta catre fericire. La multi ani!

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „Îţi urez „La mulţi ani” pentru că porţi acest nume, şi fie ca Sfântul Constantin, pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi numai bucurii şi linişte interioară”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „La mulţi ani cu veselie / Sănătate pe vecie / Casa plină de bucate / Dragoste pe săturate / Bani la greu / Noroc cu carul / La mulţi ani şi sus paharul!!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA Fie ca sfintii ce te protejaza sa-ti aduca mult noroc, fericire si impliniri. Sa ai o zi minunata!

  • MESAJE de SF. CONSTANTIN ŞI ELENA pentru apropiaţi:

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „Cu ocazia zilei Sfântului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA„La mulţi ani şi fie ca Sfânta Elena să te călăuzească mereu!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „Dragă Constantin, de ziua numelui tău, îţi dorim un sincer „LA MULŢI ANI” să ai parte de mulţi bani, sănătate şi voie bună. Petrecere frumoasă alături de cei dragi!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „Felicitări cu ocazia acestei zile, îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani, Constantin!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări. Sfântul Constantin al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească mereu. La Mulţi Ani!”

Alte MESAJE şi URARI de SF. CONSTANTIN ŞI ELENA

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „Astăzi este o zi specială pentru tine iar tu eşti special(a) pentru noi în fiecare zi. Îţi doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „De ziua numelui tău îţi doresc să ai parte de succes, împliniri şi sănătate. Sfântul Constantin al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească în viaţă. La mulţi ani!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA „Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros La Mulţi Ani, sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi!”

MESAJE SF. CONSTANTIN ŞI ELENA Fie ca din această zi Sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. Multă sănătate şi un sincer La mulţi ani!”

Sfintii Constantin si Elena, „cei intocmai cu Apostolii”, sunt pomeniti in Biserica Ortodoxa pe 21 mai. Sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena este strans legata de taina si puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei crestine.

Sfantului Constantin i s-a aratat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinta (In hoc signo vinces – „Intru acest semn vei invinge”), in pragul infruntarii cu paganul Maxentiu, iar Sfinta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mantuitorul a fost rastignit. Sfanta Imparateasa Elena a trecut la Domnul la anul 327, putin dupa intoarcerea de la Ierusalim, iar Sfantul Imparat Constantin in 337, dupa 31 de ani de domnie.

Mesaje pentru persoane iubite

Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de primăvară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor de mai, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne!

Dragul meu, cu ocazia acestei zile, îţi urez sa fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulţi ani!

Cu ocazia zilei onomastice, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţa şi ca sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri!

MESAJE DE SF. CONSTANTIN SI ELENA 

Este doar înca o zi, dar este cea mai frumoasa din tot anul, căci este ziua ta! La mulţi ani, iubitule/iubito!

Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume şi sa ai parte numai de zile senine si însorite!

Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu sa fii iubit(a) si sa ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani!

La mulţi ani, cu ocazia zilei de “Sfinţii Constantin si Elena”! Sa ai parte de bucurii şi împliniri!

Se spune ca iubitii sunt ca luna, iar fratii ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fara luna, dar niciodata fara stele, adica fara tine. La multi ani, iubitule!

Este minunat sa ştii ca cineva te place, cineva se gândeşte la tine, cineva are nevoie de tine… dar e si mai minunat să ştii ca exista cineva care nu-ti uita niciodată ziua de nume. La Mulţi Ani!

Un gand senin si cateva soapte trimise din zari indepartate sa-ti spuna la ureche clipe curate, iubire, fericire, sanatate.

Sa ai parte de cat de multa fericire îţi poate cuprinde inima, de cat de multe zâmbete îţi poate dărui o zi si de toate binecuvântările pe care ţi le poate aduce viaţa. La mulţi ani

Fie ca sfintii Constantin si Elena care te protejaza sa-ti aduca mult noroc, fericire si impliniri. Sa ai o zi minunata!

Cineva acolo sus te iubeşte. Cineva aici jos ţine tare mult la tine. La mulţi ani!

Felicitări, dragul meu, cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani!
Cu ocazia zilei Sfinţisorului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!