Mesajul de Crăciun al Patriarhului Daniel

Aurul faptelor bune reprezintă cea mai mare cinstire adusă Pruncului Iisus, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată marţi la Catedrala Patriarhală, la sărbătoarea Crăciunului.
Filip Stan
25 dec. 2018, 11:14
Mesajul de Crăciun al Patriarhului Daniel

„Această tradiţie a Magilor, a Regilor, a Crailor, care vin să aducă Pruncului Iisus daruri ne învaţă duhovniceşte pe noi s-aducem daruri lui Hristos. ‘Ce fel de daruri?’ se întreabă Sfinţii Părinţi. Şi tot ei răspund: ‘Aurul faptelor bune’. Când săvârşim fapte bune împlinind poruncile lui Hristos de a iubi pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii noştri în fapte bune, noi aducem lui Hristos aur, chiar dacă nu avem niciun bănuţ în buzunar şi nimic din aur sau din argint. Aurul faptelor bune. Este cea mai mare cinstire pe care o putem aduce noi Pruncului Iisus”, a spus Patriarhul.

Înaltul ierarh a săvârşit slujba Sfintei Liturghii împreună cu episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, şi cu părintele Qais, episcop de Erzurum, delegatul Patriarhiei Antiohiei în ţara noastră, cu episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul.

PF Daniel a explicat că tămâia pe care au adus-o magii înseamnă „mirosul bine-plăcut lui Dumnezeu al rugăciunii”.

„În Sfânta Scriptură este o relaţie strânsă între rugăciune şi tămâie. ‘Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta’. Adică tămâia este transformată ca dar atunci când noi ne rugăm în fiecare zi – dimineaţa, la prânz şi seara sau în orice clipă a zilei – noi aducem tămâia rugăciunilor noastre şi a cântărilor noastre duhovniceşti Pruncului Iisus”, a desluşit înaltul ierarh.

Totodată, Patriarhul Daniel le-a vorbit celor prezenţi în Catedrala Patriarhală despre ceea ce înseamnă „a aduce smirnă lui Hristos”.

„Înseamnă a răstigni, a omorî păcatul din noi, egoismul şi a dărui viaţă virtuţilor. Când trecem de la păcat la virtute, de la cădere la ridicare prin pocăinţă, de la fapte neplăcute lui Dumnezeu la viaţă sfântă, virtuoasă, atunci noi trecem prin răstignirea păcatului şi ajungem la învierea virtuţilor. Învierea duhovnicească a noastră înseamnă învierea sufletului din moartea pricinuită de păcat. Păcatul este moarte, iar pocăinţa şi sfinţenia reprezintă viaţă. De aceea, noi, ori de câte ori ne luptăm cu păcatul şi în locul păcatului săvârşim virtuţile, adică trecem de la gânduri rele la gânduri bune, aducem smirnă lui Hristos, omorâm păcatul şi înviem în noi virtutea. Când trecem de la cuvinte rele şi urâte la cuvinte curate şi frumoase aducem smirnă Pruncului Iisus. Când trecem de la un comportament păgânesc, rău, decăzut, păcătos, la un comportament, sfânt, blând, ajutător, milostiv, noi aducem smirnă Pruncului Iisus”, a spus înaltul ierarh.

El a subliniat că, prin modul de a gândi, de a vorbi şi de a făptui şi de a vieţui, credincioşii aduc daruri, tămâie şi smirnă lui Hristos spre slava lui Dumnezeu şi Mântuire.

La finalul predicii, Patriarhul i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele de Cristian sau Cristina.

Creştinii ortodocşi, catolici şi protestanţi sărbătoresc la 25 decembrie Naşterea Domnului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cine i-ar putea lua locul lui Mihai Stoica la FCSB! Gigi Becali și-a adus deja un om în organigramă
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România