Mesajul unei eleve de clasa a V-a pentru ministrul Educației. Copila în vârstă de 11 ani a vorbit în cadrul dezbaterii la care a participat și ministrul Educației Mihai Dimian despre presiunile pe care le resimte din partea școlii, a părinților și a profesorii.
Discursul Ilincăi a atras atenția tuturor celor aflați în sală, mai puțin pe cea a ministrului Educației, care a fost tot timpul atent la telefon
”Aș vrea să încep spre a vă spune că voi ne interziceți telefoanele, dar nu ne învățați să le folosim corect sau ne spuneți că trebuie să facem mișcare, dar nu ne acordați cadre unde putem să facem asta. Ne interziceți tot felul de lucruri și tot în același timp, noi nu știm, de fapt, efectul lor. De ce să-mi spui mie că inteligența artificială nu este bună dacă tu nu-mi explici de ce și de ce credeți că majoritatea copiilor simt o presiune pe ei la școală și urăsc locul acela?
E foarte simplu: pentru că colegii îi judecă în permanență. Profesorii nu le acordă niciun pic de atenție. Știu că în următoarea săptămână trebuie să dea 10 milioane de teste, în condițiile în care mai au 10 milioane de teste în spate, necorectate și neaduse.
Știu că nu pot să se trezească dimineață fără să se gândească că vor ajunge la școală unde cineva o să-l judece. Știu în permanență că cineva în spate îi spune că nu este ok ce face. Eu sunt un copil care practică consiliere și vă spun din experiență că ne judecă foarte mulți oameni. Eu sunt judecată excesiv și consider că nu este în regulă.
Și dacă învățăm să ne implicăm un pic și să fim mai empatici cu alții… Dar tot acasă ajungem și părinții ne zic că n-am făcut ceva bine, pun presiune pe noi, ne spun că trebuie să ajungem ceva și tot ei nu știu să ne explice, nu știu să ne ajute când avem nevoie.
Ajungem extenuați, cu bateriile sociale scăzute rău. Suntem la zero. Avem zile în care pur și simplu ne dorim să nu fim în anumite locuri și suntem obligați, iar în permanență profesorii tot ce vor este să ne încarce.
Am o profesoară de română care anul ăsta mi-a dat 27 de cărți de citit din care n-am înțeles niciuna. Temele sunt din ce în ce mai multe și eu n-am crezut că o să fie așa. Eu îmi doresc proiecte, îmi doresc lucruri din care să învăț. Nu îmi doresc în permanență să-mi stea cineva în spate, să-mi dea teme, teste și tot felul de voci care să se audă din spate spunându-mi că nu sunt cineva și că nu merită această atenție și că sunt zero”, a fost discursul susținut de eleva de 11 ani în Parlament, potrivit edupedu.ro.
Citește și Elevii nu vor mai avea voie cu telefoane mobile la școală, nici măcar în pauze – proiect
Impresionat de discursul Ilincăi, moderatorul dezbaterii i-a atras atenția ministrului Educației, aflat în continuare cu ochii în telefon, spunând că eleva a avut „un discurs foarte puternic” și că ar vrea să o invite să ia loc la masă, lucru care s-a și întâmplat.
Cu toate acestea, ministrul a avut nicio reacție și și-a văzut în continuare de treburile pe care le avea pe telefon.
Reamintim că, potrivit unui proiect de lege depus la Camera Deputaților, elevii nu vor mai avea voie cu telefoanele mobile la școală, nici măcar în pauze. În cazul încălcării regulilor, telefoanele pot fi confiscate temporar și predate părinților sau elevilor, conform regulamentului intern al școlii.