Meteorologii anunţă NORI, PLOI şi GRINDINĂ. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute pentru zilele următoare. Norii îşi fac apariţia, iar mercurul din termometre începe uşor să scadă. Vineri vremea se ameliorează. Norii se mai risipesc şi doar în nord, în centru, la munte dar şi în sud-est mai sunt înnorări şi ceva ploi de scurtă durată.
Roxana Gagiu
21 mai 2013, 14:40
Meteorologii anunţă NORI, PLOI şi GRINDINĂ. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Miercuri vremea întoarce uşor foaia, aşa că soarele va lăsa loc treptat mai ales după-amiaza şi seara norilor de furtună ce vor aduce în majoritatea regiunilor ploi de vară, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 20…25 l/mp şi este posibil să cadă şi grindină. În regiunile sud-estice astfel de manifestări vor fi pe spaţii mai restrânse. Deşi în vestul, nordul şi centrul ţării se mai răcoreşte puţin, astfel că temperaturile vor porni de la 19 grade în aceste zone, în sudul şi sud-estul ţării rămâne în continuare deosebit de cald, cu până la 33 de grade în Lunca Dunării.

Deşi în Bucureşti miercuri termometrele înregistrează în orele amiezii temperaturi destul de ridicate, 30…32 de grade, după amiază şi seara, cerul se înnorează şi îşi fac apariţia şi în zona Capitalei ploile de vară cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Joi norii gori întunecă cerul o bună parte a zilei şi pe arii extinse aduc averse, chiar cu caracter torenţial, fulgere, tunete şi intensificări ale vântului ce pot avea şi aspect de vijelie. În urma ploilor abundente se pot adună local peste 20, 25 l de apă pe metrul pătrat şi sunt posibile căderi de grindină. La amiază termometrele vor arăta valori maxime de la 17 grade în Banat şi în Crişana dar şi în estul Transilvaniei, unde vremea e chiar răcoroasă pentru data din calendar, până la 31, 32 grade în estul Munteniei şi în zona continentală a Dobrogei, unde este încă deosebit de cald pentru a doua decadă a lunii mai.

În Capitală va fi o zi cu vreme caldă, însă norii nu întârzie prea mult să se adune pe cer şi mai ales după amiază şi la începutul nopţii vor fi averse, fulgere, tunete şi vânt mai puternic. Chiar dacă temperatura scade cu câteva grade faţă de astăzi, vremea rămâne caldă, cu 28 grade în termometre la amiază.

Vineri vremea se ameliorează. Norii se mai risipesc şi doar în nord, în centru, la munte dar şi în sud-est mai sunt înnorări şi ceva ploi de scurtă durată. Vântul suflă mai tare la munte şi în regiunile extracarpatice iar valorile termice, în cea mai mare parte a ţării, sunt apropiate de cele normale pentru data din calendar. Meteorologii prognozează de la 16 grade în Maramureş până la 26 grade în Lunca Dunării.

În Capitală putem vorbi despre o vreme destul de plăcută vineri, chiar dacă cerul se înnorează trecator şi sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul se agită din când în când fără să fie prea supărător iar amiaza vine cu temperaturi normale pentru această perioadă, 24, cel mult 26 grade.

La început de weekend temperaturile cresc uşor în cea mai mare parte a ţării şi vremea devine caldă pentru această dată în sud şi în est. Mai mulţi nori şi câteva averse însoţite de descărcări electrice vor fi în regiunile intracarpatice în timp ce în celelalte zone doar izolat sunt posibile ploi de scurtă durată. Maximele se vor situa în general între 20 şi 30 grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunării. De duminică până aproape de jumătatea săptămânii viitoare temperaturile vor fi apropiate de cele normale în cea mai mare parte a ţării, mai puţin în sud şi în sud-est, unde va fi mai cald decât în mod obişnuit pentru sfârşitul lunii mai. Ploile revin duminică, pe arii extinse chiar, apoi vor fi ceva mai puţine.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi detalii în cazul româncei găsite moartă în lada patului, în Italia. Fiul ei de 6 ani, posibil martor-cheie în anchetă
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, calificări și semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Noile reguli pentru românii din Germania. Cum s-au schimbat ajutoarele sociale și cine riscă să piardă bani
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel, un tată român de 26 de ani, s-a stins din viață în Italia. Acasă îl așteptau o soție și doi copii mici
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat