Corpul de Control, la Metrorex pentru investigaţii privind construcţia Magistralei 5 Drumul Taberei – Eroilor

Reprezentanţii Metrorex susţin că circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară în condiţii de siguranţă şi că atât Metrorex, cât şi instituţiile cu atribuţii în controlul activităţilor privind siguranţa circulaţiei verifică în permanenţă respectarea procedurilor, iar eventualele evenimente apărute în circulaţia trenurilor sunt investigate de Agenţia de Investigare Feroviară Română, reacţia societăţii venind în contextul în care sindicaliştii au avertizat că circulaţia cu metroul nu mai este sigură pentru că nu mai există oameni specializaţi în cadrul companiei. De asemenea, Metrorex anunţă că Corpul de Control al premierului verifică modul în care s-au derulat contractele pentru magistrala 5 Drumul Taberei - Eroilor, iar Corpul de Control al ministrului Transporturilor "analizează circumstanţele care au pus în sarcina Metrorex despăgubirea de 188 de milioane de lei" către constructori.
Roxana Gagiu
22 aug. 2018, 11:24
Corpul de Control, la Metrorex pentru investigaţii privind construcţia Magistralei 5 Drumul Taberei - Eroilor

„Circulaţia trenurilor de metrou cu călători se desfăşoară în condiţii de siguranţă. Societatea respectă reglementările şi normele în vigoare. Atât Metrorex, cât şi instituţiile cu atribuţii în controlul activităţilor privind siguranţa circulaţiei, verifică în permanenţă respectarea procedurilor, iar eventualele evenimente apărute în circulaţia trenurilor sunt investigate de Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER. În urma acestor investigaţii rezultă, după caz, măsuri care sunt puse în aplicare de către Metrorex”, susţine Metrorex într-un comunicat de presă transmis miercuri şi semnat de directorul societăţii, Dumitru Şodolescu.

Conducerea Metrorex mai susţine că noua structură organizatorică a societăţii, aprobată de Adunarea Generală a Acţionarilor, în vigoare începând din 1 august, nu presupune suplimentarea numărului de personal faţă de cifra aprobată în bugetul de venituri şi cheltuieli şi nici depăşirea fondului de salarii prevăzut în bugetul societăţii, iar prin noua organigramă au fost reorganizate atribuţiile pentru eficientizarea activităţii societăţii.

„Pentru optimizarea activităţilor de exploatare şi infrastructură, luna aceasta a fost avizat de Adunarea Generală a Acţionarilor, un memorandum pentru suplimentarea numărului de personal, în primă fază, cu 354 de angajaţi. Acesta se află în analiză la direcţiile de specialitate din Ministerul Transporturilor pentru a fi înaintate spre aprobare Guvernului României. De asemenea, sunt previzionate în bugetul pe 2019 încă 947 de noi angajări pentru deservirea magistralei 5 de metrou (Drumul Taberei- Eroilor). Numărul angajaţilor va mai fi suplimentat în funcţie de punerea în exploatare cu călători şi a altor obiective de investiţii”, mai spun reprezentanţii Metrorex.

Potrivit acestora, bugetul societăţii pentru anul acesta a fost aprobat cu un deficit de finanţare (pierdere) de 95.363,98 mii lei, pentru că la finele anului 2017 societăţii nu i-a fost alocată subvenţia pentru transportul de călători cu metroul aferentă trimestrului IV, nefiind îndeplinite procedurile legale deşi suma era alocată pentru bugetul de stat pentru anul 2017.

„Acest fapt a fost constatat de controlul Curţii de Conturi, situaţie ce se evaluează în acest moment pentru identificarea celor responsabili. Suma urmează să fie solicitată la rectificarea bugetară pentru anul 2018”, susţine conducerea Metrorex.

Sursa citată mai arată că societatea trebuie să despăgubească asocierea ASTALDI S.p.A – FCC Construccion SA, DELTA ACM 93 SRL, AB CONSTRUCT SRL pentru revendicări solicitate în perioada 2011-2015, iar Metrorex face acum demersurile pentru achitarea datoriei de 188 de milioane de lei (aproximativ 40 de milioane euro) stabilite printr-o hotărâre a instanţei în anul 2017, rămasă definitivă şi irevocabilă în mai 2018, „fără a afecta activitatea societăţii”.

De asemenea, Metrorex anunţă că Corpul de Control al premierului verifică modul în care au fost derulate contractele pentru magistrala 5 Drumul Taberei – Eroilor, iar Corpul de Control al ministrului Transporturilor ” analizează circumstanţele care au pus în sarcina Metrorex despăgubirea de 188 de milioane de lei” către constructori.

„În prezent, Corpul de Control al primului ministru verifică modul în care au fost derulate contractele aferente obiectivului de investiţii magistrala 5 Drumul Taberei – Eroilor. Corpul de Control al ministrului Transporturilor analizează circumstanţele care au pus în sarcina Metrorex despăgubirea de 188 milioane lei”.

Sindicalişti şi reprezentanţi ai comercianţilor de la metrou au pichetat luni şi marţi sediul Ministerului Transporturilor, cerând demisia ministrului Lucian Şova, precum şi a directorului general al Metrorex, Dumitru Şodolescu, şi ameninţând cu declanşarea grevei generale dacă problemele cu care se confruntă Metrorex nu vor fi rezolvate.

Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM), Ion Rădoi, a susţinut că circulaţia cu metroul în Bucureşti nu mai este sigură pentru că nu mai există oameni specializaţi în cadrul companiei, oameni care să asigure siguranţa călătorilor.

„Lucrez de 37 de ani la metrou şi niciodată nu am dorit să alarmez populaţia, însă de această dată o spun: există pericol pentru transportul populaţiei care circulă cu metroul. Pericolul constă în faptul că nu mai avem oameni pregătiţi, oameni care au ieşit la pensie. Am avut 20-30 de miniştri şi tot atâţia directori. Cu cine să faci treabă? Când discutăm despre metrou, discutăm despre funcţii operative specifice, oameni care se specializau în licee profesionale şi apoi în cursuri de specializare. Noi nu putem să luăm oameni de pe stradă şi să-i aruncăm în vâltoarea metroului”, a declarat Ion Rădoi.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Kennedy Boateng, anunţ despre prelungirea contractului cu Dinamo: “Cei din club îmi ştiu valoarea! Iubesc să joc aici”
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
Vine gerul cu adevărat! Prognoza meteo pentru Crăciun şi Revelion s-a schimbat, meteorologii au greşit
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un tânăr de 20 de ani, care mergea în vizită la bunica sa din Suceava, și-a pierdut viața după ce a intrat violent într-un autoturism
iamsport.ro
Susține că legenda Stelei își turna colegii la conducere: ”Ai și fitiliști într-o echipă! Nu a văzut unul vreodată o cafea sau o ciungă de la el”
MediaFlux
Fierbere în Coaliție după moțiunea împotriva ministrului Mediului. Kelemen Hunor: ”Coaliția pare nefuncțională”
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde