Michael Jackson, readus pe SCENĂ, într-un show de zile mari. Va dansa la fel ca acum 10 ani

Billboard Music Award 2014 este unul dintre principalele evenimente muzicale ale anului, iar organizatorii s-au pregătit în consecinţă şi le vor oferi spectatorilor şi telespectatorilor un moment unic. La aproape cinci ani de la moarte, Michael Jackson va fi prezent totuşi pe scenă, sub forma unei holograme.
Alina Costache
16 mai 2014, 19:43
Michael Jackson, readus pe SCENĂ, într-un show de zile mari. Va dansa la fel ca acum 10 ani

Moartea prematură a lui Michael Jackson, în 2009, înaintea unui turneu mondial de uriaşă anvergură, a aruncat în disperare milioane de fabni ai Megastarului, dar aceştia ar putea avea o mângâiere duminică seara, la Billboard Music Award 2014.

Potrivit toofab, la Las Vegas s-au făcut deja repetiţii, cu uşile închise, pentru ca Michael Jackson să fie prezent duminică seara pe scenă. Este vorba de o hologramă şi potrivit surselor, Michael Jackson ar urma să danseze, la fel cum îl cunoaştem cu toţii.

În urmă cu doi ani, de asemenea, unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi ai lumii, Tupac Shakur, a fost readus pe scena unui concert din SUA, unde a cântat alături de Snoop Dogg şi Dr. Dre. O hologramă foarte realistă a rapperului decedat în urmă cu 15 ani a fost punctul culminant al festivalului Coachella.