Michael Schumacher, anunţ TRIST pentru fani: Are nevoie de trei ani pentru recuperare

Situaţia lui Michael Schumacher continuă să fie delicată, chiar dacă de la accidentul de schi, suferit în decembrie 2013, a trecut mai bine de un an.
Alina Costache
17 feb. 2015, 15:04

Michael Schumacher se află la domiciliul său din Elveţia, unde zilnic este supravegheat de o echipă de 15 medici, care se luptă să-l aducă pe linia de plutire. Fostul pilot a slăbit dramatic şi are sub 45 de kilograme, iar gradul său de conştientizare a ceea ce se întâmplă în jurul său este limitat. Medicul care l-a avut în grijă la Spitalul din Grenoble, acolo unde Schumi a stat câteva luni bune, a dezvăluit că Michael are nevoie de mult timp pentru a progresa. "Trebuie să treacă cel puţin trei ani pentru a se vedea o îmbunătăţire", a explicat profesorul Jean Francois Payen, de la Spitalul Universitar din Grenoble, citat de cotidianul spaniol sport.es.

Veste ŞOCANTĂ despre starea de sănătate a lui MICHAEL SCHUMACHER

Familia lui Michael Schumacher e decisă să facă orice efort pentru ca el să-şi revină şi a cheltuit până acum 13,5 milioane de euro pentru a-i asigura recuperarea. Fostul campion mondial continuă recuperarea după gravul accident de schi suferit în urmă cu un an de zile. „Michael Schumacher este prizonierul unui corp imobil. Reacţionează la stimuli externi, dar poate răspunde la vocile familiare doar prin mişcarea ochilor. Plânge când aude vocile copiilor sau ale soţiei sale, Corinna. Asta demonstrează că simte emoţiile. Creierul său funcţionează, este un semn că este viu şi întelege, chiar dacă este prizonierul unui corp imobil", scrie publicaţia italiană „Autosprint. „Vestea bună este că Schumacher nu este imobilizat la pat. Când nu face terapie fizică pentru a evita atrofierea muşchilor, sta într-un scaun în faţa ferestrei vilei sale. Are ochii deschişi, dar se uită în gol. Recent, a fost capabil să recunoască feţele familiei sale, dar nu poate comunica cu ei. Nu vorbeşte şi nu se mişca independent", scriu jurnaliştii de la „Autosprint", potrivit Automarket.

Michael Schumacher se află la domiciliul său din Elveţia, unde zilnic este supravegheat de o echipă de 15 medici, care se luptă să-l aducă pe linia de plutire. Fostul pilot a slăbit dramatic şi are sub 45 de kilograme, iar gradul său de conştientizare a ceea ce se întâmplă în jurul său este limitat. Medicul care l-a avut în grijă la Spitalul din Grenoble, acolo unde Schumi a stat câteva luni bune, a dezvăluit că Michael are nevoie de mult timp pentru a progresa. „Trebuie să treacă cel puţin trei ani pentru a se vedea o îmbunătăţire”, a explicat profesorul Jean Francois Payen, de la Spitalul Universitar din Grenoble, citat de cotidianul spaniol sport.es.

Veste ŞOCANTĂ despre starea de sănătate a lui MICHAEL SCHUMACHER

Familia lui Michael Schumacher e decisă să facă orice efort pentru ca el să-şi revină şi a cheltuit până acum 13,5 milioane de euro pentru a-i asigura recuperarea. Fostul campion mondial continuă recuperarea după gravul accident de schi suferit în urmă cu un an de zile. „Michael Schumacher este prizonierul unui corp imobil. Reacţionează la stimuli externi, dar poate răspunde la vocile familiare doar prin mişcarea ochilor. Plânge când aude vocile copiilor sau ale soţiei sale, Corinna. Asta demonstrează că simte emoţiile. Creierul său funcţionează, este un semn că este viu şi întelege, chiar dacă este prizonierul unui corp imobil”, scrie publicaţia italiană „Autosprint. „Vestea bună este că Schumacher nu este imobilizat la pat. Când nu face terapie fizică pentru a evita atrofierea muşchilor, sta într-un scaun în faţa ferestrei vilei sale. Are ochii deschişi, dar se uită în gol. Recent, a fost capabil să recunoască feţele familiei sale, dar nu poate comunica cu ei. Nu vorbeşte şi nu se mişca independent”, scriu jurnaliştii de la „Autosprint”, potrivit Automarket.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Ce s-a ales de vestitul Elton, piticul atomic de la Steaua! Dezvăluirea lui Mihai Stoica: „Joacă împreună cu Ronaldinho”
Capital.ro
Se schimbă ora! România trece la ora de iarnă. Se dau ceasurile înapoi cu o oră în această noapte
Playtech.ro
Cum se stabilește cota-parte din spațiile comune și de ce contează la vânzare
Adevarul
Sancțiunile americane scot petrolul rus din Europa. Analiștii anticipează un efect „catastrofal” asupra Lukoil
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Tragedie rutieră pe Valea Oltului! O persoană a murit și alte patru au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme
Cancan.ro
Cauza morții Biankăi și a lui Toni, tinerii găsiți fără suflare în zona Lacului Frumoasa. Primele rezultate ale necropsiei
iamsport.ro
Andrei Nicolescu lămurește zvonurile despre presupusa relație cu Ovidiu Burcă: ”Eu nu am avut o problemă cu asta”
MediaFlux
Se schimbă formula de calcul la pensie din 2026! Cum se calculează vechimea de anul viitor şi cine este afectat
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi