Miguel Angel Trevino, liderul celui mai violent cartel criminal mexican, ZETAS, a fost arestat

Liderul cartelului Zetas - cea mai violentă şi sângeroasă grupare criminală din Mexic - a fost arestat luni dimineaţa de forţe din cadrul Marinei de război, fără să fie tras vreun foc de armă, a anunţat luni seara un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne într-o conferinţă de presă.
Iulian Tudor
16 iul. 2013, 07:25
Miguel Angel Trevino, liderul celui mai violent cartel criminal mexican, ZETAS, a fost arestat

Miguel Angel Trevino, în vârstă de 40 de ani, alias „Z-40”, a fost interceptat împreună cu alţi doi bărbaţi de un elicopter aparţinând Marinei, care a aterizat în faţa vehicului la bordul căruia se aflau, pe un drum secundar, în zona Nuevo Laredo (nord-est), în apropiere de frontiera cu Statele Unite, a precizat Eduardo Sanchez, un purtător de cuvânt pentru probleme de securitate.

Militari mexicani au confiscat două milioane de dolari în numerar, dar şi opt arme şi aproximativ 500 de cartuşe. Celelalte două persoane arestate se presupune că sunt o gardă de corp şi un operator financiar al cartelului. „Nu s-a tras niciun foc de armă”, a subliniat un purtător .

Trevino a devenit liderul cartelului Zetas după moartea, într-o operaţiune a Marinei, în octombrie 2012, a lui Heriberto Lazcano, alias „El Lazca” sau „Călăul”, al cărui corp a fost ridicat de un grup înarmat, a cărui urmă a fost pierdută, scrie Mediafax.

Departamentul de Stat american a oferit suma de 5 milioane de dolari, iar Guvernul mexican suma de 2,3 milioane de dolari în schimbul oricărei informaţii conducând la arestarea lui Trevino.

Această arestare este cea mai importantă în domeniul crimei organizate de la preluarea funcţiei de către preşedintele Enrique Pena Nieto, în decembrie. El i-a succedat lui Felipe Calderon (2006-2012), al cărui mandat a fost marcat de un val de violenţe soldate cu peste 70.000 de morţi, în legătură cu crima organizată, în decurs de şase ani.

Din ofiţeri ai corpului de elită al armatei mexicane, în grupări mafiote

Gruparea Zetas a fost creată la sfârşitul anilor ’90 de către foşti membri ai unui corp de elită din cadrul armatei mexicane care au devenit o gardă personală a liderului cartelului de la Golf, Osiel Cardenas Guillen, arestat în 2003 şi extrădat ulterior în Statele Unite.

Însă membrii Zetas s-au despărţit, în 2010, de foştii lor şefi din cartelul de la Golf, provocând o luptă sângeroasă în nord-estul Mexicului.

Organizaţia lui Trevino se confruntă, totodată, în mai multe regiuni ale Mexicului, cu puternicul cartel Sinaloa, condus de către cel mai puternic „capo” din ţară, Joaquin „El Chapo” Guzman, pentru preluarea controlului asupra rutelor drogurilor spre Statele Unite şi asupra altor activităţi criminale, ca răpiri de imigranţi, extorsiune de bani prin intimidare sau abuz de forţă ori furt de carburant, mai scrie Mediafax.

Între crimele extrem de sângeroase care le sunt atribuite, membrii Zetas sunt desemnaţi ca având legătură cu masacrarea a 72 de imigranţi din America Centrală şi de Sud, găsiţi cu mâinile legate la spate, în curtea unei ferme în statul Tamaulipas (nord-est), în august 2010.

Ei sunt responsabili, de asemenea, de incendierea, ziua, a unui cazinou la Monterrey (nord), unde au fost ucise 52 de persoane, aparent din cauză că patronul cazinoului refuza să mai fie extorcat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT