Mihai Bendeac se însoară. Vezi cum arată viitoarea lui soţie FOTO

Mihai Bendeac a hotărât să se căsătorească. Actorul i-a cerut mâna colegei sale de platou, Miruna Mănescu, iar aceasta a acceptat.
Alina Costache
25 apr. 2013, 17:54
Mihai Bendeac se însoară. Vezi cum arată viitoarea lui soţie FOTO

Juratul de la „România dansează” a povestit pe pagina sa de Facebook întregul eveniment al cererii în căsătorie.

„Într-o pauză de filmare, acum câteva zile, în joacă, am făcut o cerere în căsătorie unei colege de platou. Răspunsul a fost „Da”. Lucrurile s-ar fi oprit acolo dacă domnişoara în cauză nu mi-ar fi spus: „Oricum, cine te crede pe tine?..”

Apoi, am spus: „Nu mă face să-mi pun ambiţia! Ce? Crezi că nu pot?” Ea: „Eh, hai s-o vedem şi p-asta!”

Fraţilor, până la urmă ce am de pierdut? Şi-aşa n-o să fiu însurat vreodată. Uite, mă gândesc foarte serios să mă căsătoresc pentru fix o săptămână. Cu contract prenupţial.

Să zic şi eu la bătrâneţe că am făcut-o şi p-asta. Viaţa e făcută din momente de nebunie, nu? Şi, în afară de asta, mi-am dat cuvântul. 😀

Ce ziceţi? 🙂

PS – Da, domnişoara din fotografie este cea îndeajuns de dementă încât să facă asta cu unul ca mine :)))”, a scris Bendeac pe reţeaua de socializare.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Universitatea Craiova poate deveni matematic campioană, chiar cu două etape înainte de final. Scenariul care aruncă Bănia în aer
Capital.ro
Regulă RAR în România. Șoferii trebuie să obțină declarația de conformitate pentru geamuri. Se aplică amendă în lipsa autorizației
Playtech.ro
Care este diferența dintre „Tap Cold” și „Cold” la mașina de spălat. Ce setare îți spală mai bine hainele
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Banii de alocații și indemnizații intră pe carduri azi. Românii care vor primi sume mai mari
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi