Mihai Chirica, cercetat penal în „dosarul Skoda”

Noul dosar care vizează achiziţia unor servicii de leasing de către Primăria Iaşi, aşa-zisul „scandal Skoda“, a fost înregistrat oficial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Sunt 8 inculpaţi şi 3 suspecţi, primarul Mihai Chirica aflându-se în prima categorie. Dosarul a zăcut în sertarele DNA, scrie Ziarul de Iaşi.
Filip Stan
29 iun. 2019, 04:37
Mihai Chirica, cercetat penal în

Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a înregistrat pe rol un dosar penal ce vizează „scandalul Skoda“ de la Primăria Iaşi. Cauza a primit numărul 7254/P/2019 şi, potrivit unui răspuns oficial primit de „Ziarul de Iaşi“, a fost înregistrat în data de 13 iunie 2019, ca urmare a unei ordonanţe de disjungere şi declinare dispusă de DNA – Serviciul Teritorial Iaşi.

Potrivit informaţiilor oficiale furnizate ziarului de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, în acest dosar sunt cercetate pentru abuz în serviciu opt persoane, toate având calitatea de inculpat. Faţă de una dintre cele opt, acţiunea penală a fost pusă în mişcare doar pentru complicitate. Răspunsul oficial mai menţionează că, în dosar, alte trei persoane au calitatea de suspect, acuzaţiile fiind de „abuz în serviciu“ şi „fals intelectual“.

Surse judiciare au precizat că unul dintre cei vizaţi de dosar este şi primarul Mihai Chirica. Acesta are calitatea de inculpat, fiind pus sub acuzare în timpul investigaţiei de la DNA Iaşi, de care procurorii anticorupţie s-a debarasat sub pretextul lipsei de competenţă.

Ce vizează dosarul

„În cauză se efectuează cercetări cu privire la legalitatea achiziţionării unor servicii de leasing operaţional pentru patru autoturisme marca Skoda, în anul 2013, cu consecinţa producerii unei vătămări a intereselor legitime ale unităţii administrative teritoriale Municipiul Iaşi, şi a unei pagube în cuantum de aproximativ 503.482,17 lei, autoturismele fiind folosite în interes de serviciu şi în interes personal de către demnitari şi funcţionari din cadrul unităţii administrative teritoriale“, a precizat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, în răspunsul furnizat ca urmare a unei solicitări remise de ziar.

În acelaşi document se mai arată că inculpaţii şi suspecţii din acest dosar „beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive“. 

DNA Iaşi s-a descotorosit de „dosarul Skoda“ înainte de izbucnirea unui scandal public în care protagonist a fost primarul Mihai Chirica şi care a vizat proprietăţile pe care acesta le-a trecut pe numele copiilor săi.

„La data de 27 mai 2019, procurorii anticorupţie au dispus declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, spre competentă soluţionare“. 

Conform unor surse judiciare, Mihai Chirica ar fi vizat, fără a avea nicio calitate procesuală, într-o investigaţie in rem derulată de DNA Bucureşti. Dosarul vizează proprietăţile acestuia şi modul de dobândire a acestora.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Zodiile care dau lovitura până la Crăciun. Finalul anului 2026 le poate schimba complet planurile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România