Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD: Decizia premierului privind ordonanţa de urgenţă trebuie completată şi cu demisia domnului Iordache

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, consideră că e momentul să intrăm într-o stare de normalitate, iar decizia premierului privind ordonanța de urgență trebuie completată și cu demisia domnului Iordache.
Filip Stan
06 feb. 2017, 15:26
Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD: Decizia premierului privind ordonanţa de urgenţă trebuie completată şi cu demisia domnului Iordache

”E rezultatul aproape scontat al unui astfel de demers. Important este că lucrurile au intrat pe făgașul normal. Domul prim-ministru a luat decizia înțeleaptă, ea trebuie completată și cu demisia domnului Iordache. Să știți că nu am nimic personal. Nu e o chestiune decât care ține de strategie de guvernare și de reclădire a lucrurilor care contează în acest partid pentru a putea merge mai departe”, a declarat Mihai Chirica.

În ceea ce privește proetestele de amploare care au avut loc inclusiv la Iași, Chirica a precizat că manifestațiile au fost pașnice, însă au existat și ”încercări de deturnare a evenimentului civic”.

”Din păcate sau din fericire, ieșirile în stradă în unele aspecte ale lor au devenit o măsura de socializare, ceea ce nu este rău. Au fost oameni pașnici, și-au manifestat punctele de vedere.

Au fost și încercări de deturnare a evenimenului civic, prin interferența unor oameni politici din opoziție.

Cred că e momentul să intrăm într-o stare de normalitate”, a precizat Chirica, conform B1.

Citeşte şi: Premierul ia în calcul demiterea ministrului Justiţiei. Dragnea: Foarte bine!

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
El este șoferul microbuzului în care a murit maseurul lui Dinamo 2. Nicolae Zgondoiu a fost identificat de FANATIK. Văduva lui Constantin Covaciu recunoaște un detaliu tulburător
Capital.ro
Un apartament cumpărat în București cu 95.000 de euro i-a surprins pe străini: ce i-a șocat când au văzut imaginea
Playtech.ro
Curent mai scump din această toamnă. Cât vom plăti în plus pentru 100 sau 300 kWh consumați
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihaela Grădinariu s-a stins din viață la doar câteva ore după tatăl ei
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Lovitură pentru Luca Niculescu! Premierul desemnat ar putea renunța la mandat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte