Mihai Fifor, despre Traian Băsescu: Are un mod aparte de a adresa întrebări, dar este un senator ca oricare altul

Senatorul PSD Mihai Fifor a fost avizat favorabil, joi, de comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu 37 de voturi „pentru” şi 17 „împotrivă”, pentru a prelua funcţia de ministru al Economiei, social-democratul ţinând să precizeze că nu este filosof de meserie, el fiind familiarizat cu problemele din minister. În cadrul audierii, Fifor a susţinut că acele companii aflate în insolvenţă, cu datorii „istorice”, nu se vor închide, ele urmând să intre într-un proces de reorganizare pe modelul Hidroelectrica.
Filip Stan
29 iun. 2017, 07:53
Mihai Fifor, despre Traian Băsescu: Are un mod aparte de a adresa întrebări, dar este un senator ca oricare altul

„Considerăm că se impune ca element central reindustrializarea României, în cadrul căreia statul să acţioneze ca manager performant, producător şi furnizor de servicii şi ca investitor prudent în economie, respectând regulile şi principiile economiei de piaţă. Companiile din portofoliul Ministerului Economiei, aflate în situaţii financiare precare, companii aflate în insolvenţă, cu datorii istorice mari, nu se vor închide. Ele vor intra într-un proces de reorganizare pe modelul Hidroelectrica, având ca scop final readucerea acestora în parametrii de profitabilitate, inclusiv prin cooptarea unor investitori privaţi, acolo unde acest fapt este posibil”, a susţinut Mihai Fifor.

La finalul audierii din comisiile de specialitate, social-democratul a spus că a avut emoţii şi a dat asigurări că va răspunde în scris la întrebările primite de membrii comisiilor.

„„Nu eşti om dacă nu ai emoţii, categoric că da. Până la urmă este o audiere extrem de importantă şi extrem de seriosă în faţa comisiilor reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor (…) Am preluat aceste întrebări şi vom formula un răspuns în scris la fiecare dintre ele, pentru că dorim ca în activitatea viitoare să arătăm maximă deschidere şi maxim suport pentru toţi cei care au chestiuni legate de Ministerul Economiei”, a spus senatorul PSD.

Ministrul desemnat al Economiei a precizat că Traian Băsescu are un mod aparte de a adresa întrebări, dar, la urma urmei, este „un senator ca oricare altul”.

„Domnul Băsescu are un mod aparte de a adresa întrebări, deja sunt obşinuiţi cu modul acesta de abordare, dar eu cred că este un senator ca oricare altul, care are dreptul să-şi pună întrebările. Am încercat să îi răspund, nu ştiu dacă domnia sa a fost mulţumit sau nu cu răspunsurile pe care i le-am adresat”, a completat social-democratul.

Întrebat cat timp a avut la dispoziţie ca să se pună la curent cu problemele din minister, Mihai Fifor a spus: „Eu am făcut parte din echipa care a lucrat la elaborarea programului de guvernare şi sunt familiarizat cu toate aceste probleme. Sunt chestiuni cu care sunt familiarizat, oricât de supărat ar fi domnul Băsescu că sunt filosof, vă spun că nu sunt filosof, nu cred că astea sunt studiile pe care le-am făcut eu”.

În cadrul audierii din comisiile de specialitate, Traian Băsescu i-a oferit câteva explicaţii cu privire la Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, în condiţiile în care senatorul PSD este „filosof”.

„Vreau să înţelegem că acest fond (Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – n.r.) e o poveste prost pornită. Vizează aducerea dividentelor din companie într-un fond care să facă investiţii. Ce profituri aduc investiţiile? FSDI trebuie să genereze profituri. Vă spun chiar dacă sunteţi specializat în filosofie”, a arătat senatorul PMP.

În anul 1994, Fifor a absolvit Facultatea de Litere şi Istorie, specializare Filosofie, la Universitatea Craiova, iar în 1995 a urmat Masterul în „Literatura română”.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
FCSB, calificare fără emoții în Conference League?! Profeția lui Mitică Dragomir: „E echipă ușoară! O să îi bată”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 29 iulie. Cât costă astăzi un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife din țară
Playtech.ro
Secretul vacanțelor ieftine în Turcia. Perioada în care poți găsi cele mai bune oferte la hoteluri foarte bune
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Horoscop 29 iulie. Viața mai multor zodii se schimbă radical azi. Ghinionul bate la ușă pentru unii nativi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România