Mihai Fifor îl torpilează pe Miruță: „MApN nu este nici masă de babaroase, nici sală de păcănele”

Fostul ministrul al Apărării îl critică dur pe actualul ministru al Apărării pentru preconizatele măsuri de austeritate apărute în spaţiul public.
Viorel Dobran
20 feb. 2026, 18:27
Mihai Fifor îl torpilează pe Miruță:

Mihai Fifor scrie, într-o postare pe contul său de socializare, că afirmațiile ministrului Apărării privind tentativa de a introduce Ministrul Apărării „în caruselul ajustărilor bugetare generale” sunt profund falimentare.

„Poate îi spune totuși cineva domnului Miruță că MApN nu este nici tablă de șah, nici masă de babaroase, nici sală de păcănele. Este instituția fundamentală care gestionează securitatea națională a României și, prin urmare, nu poate fi tratată prin analogii contabile, jonglerii bugetare sau experimente de dragul „reformei”, ca să facă pe plac jupânului de la Palatul Victoria.

Reacția ministrului Miruță după ce Bolojan a anunțat că vrea să continue reforma pensiilor speciale. Ce se va întâmpla cu veniturile militarilor. ”Răspunsul este unul foarte scurt”

Afirmațiile privind „economiile” realizate din arhitectura salarii–pensii, precum și tentativa de a introduce Ministerul Apărării în caruselul ajustărilor bugetare generale reprezintă o abordare profund greșită strategic”, scrie Fifor pe Facebook.

„Acesta nu este un detaliu contabil, este strategie”

În contextul în care Româna s-a angajat să mărească efortul de apărare de la 2% din PIB la 5% din PIB, Fifor contestă orice demers al lui miruță, care iese din această logică – el îl acuză pe Miruță că nu înțelege că angajarea de către țara noastră la un efort de 5% din PIB pentru Apărare nu înseamnă contabilitate, ci strategie.

„România s-a angajat clar, în cadrul NATO și al deciziilor asumate la nivel aliat, să crească substanțial efortul pentru apărare, de la pragul de 2% din PIB, deja alocat din 2017, către un nivel de referință de 5%, în logica noului context de securitate și la cererea imperativă a partenerului nostru strategic, SUA.

Acesta nu este un detaliu contabil, ci o direcție strategică: consolidarea accelerată a capacității de apărare într-un mediu regional marcat de război la graniță și instabilitate sistemică.

În aceste condiții, dacă România își respectă angajamentele asumate, în anvelopa bugetară strategică sunt bani suficienți pentru drepturile militarilor activi și pentru pensii, pentru înzestrare, modernizare și funcționarea coerentă a Armatei. Pentru asta se alocă 5%: pentru întărirea capacității de apărare, nu pentru comprimarea drepturilor militarilor sau pentru improvizații contabile prezentate drept soluții de solidaritate”, scrie Fifor.

„MApN nu poate fi introdus în logica austerității generale”

În viziunea lui Fifor, Ministerul Apărării trebuie exclus de la paradigma austerității generale, pentru că aceasta nu este o instituție birocratică.

„MApN nu poate fi introdus în logica austerității generale ca și cum ar fi o structură birocratică obișnuită, doar că așa vrea Bolojan.

Ministerul Apărării are un singur obiectiv major în anii următori: să îndeplinească exact ceea ce România s-a angajat să facă în cadrul NATO – consolidarea resursei umane, creșterea capacității operaționale și întărirea flancului estic”.

Incertitudinile salariale în Armată ar însemna dezastru

Dar atacul lui Fifor se îndreaptă deopotrivă și asupra lui Bolojan.

„A aduce Armata României în jocul aberant de-a reforma bugetară, cu discuții interminabile despre tăieri, economii, salarii și pensii, nu este doar contraproductiv. Este periculos! Teribil de periculos!

Norma de hrană readuce pe masă pofta de scandal din Coaliţie, ceartă „la cuţite” şi la Cotroceni. Mihai Fifor: „Absolut aberant”/ Radu Miruţă: „Nu se poate, există de pe vremea lui Cuza”/ Bolojan: „Propunerea e de la Finanţe”

O armată vulnerabilizată de incertitudine salarială, de dezbateri publice permanente despre restrângeri și de mesaje contradictorii devine, inevitabil, o vulnerabilitate strategică.

Și nu doar pentru noi, ca stat. Ci pentru întreaga arhitectură de securitate a NATO pe flancul estic”.

„Opriți-vă! Vă jucați cu siguranța României”

Pericolul armatei este politizarea și contabilizarea, spune Fifor. „Pricepe domnul Bolojan cât de periculos este să introduci MApN în acest carusel al jongleriilor bugetare?

Pricepe domnul Miruță cu ce instituție se joacă?”, scrie deputatul PSD, care încheie cerându-le celor doi să se oprească de la a se mai „juca” cu siguranța României, pe ideea că Apărarea nu e un domeniu care să fie „ajustat”, după expresia de predilecție a lui Bolojan:

„Opriți-vă! Vă jucați cu siguranța României. Lăsați Armata României în afara experimentelor bugetare, a reformelor de conjunctură și a logicilor contabile de moment”, a scris Fifor.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Iosif Rotariu, revoltat că riscă să rămână fără indemnizația de merit pentru Supercupa Europei: „E dureros! Am jucat și o finală de Cupa Campionilor, am fost la Mondialul din ’90”
Capital.ro
Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în Codul rutier. Amenzi de până la 648 de lei pentru șoferii care nu o respectă
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Primele indicii despre cum ar putea arăta Guvernul Niculescu. Lista numelor vehiculate pentru fiecare minister (Surse)
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT