Mihai Morar, despre tragedia care l-a lăsat fără cuvinte: „De ziua lui, am îngropat-o pe maică-sa”

„PISTRUIATUL. UN COPIL MAI MARE DECÂT MINE.

Ma pregateam pentru micul dejun. Era deja ora pranzului, coborasem in restaurantul hotelului dupa Carnavalul pe care il prezentasem azi-noapte. Imi sorbeam cafeaua cu ganduri cand s-a apropiat de mine un pusti slab, pe la vreo 10 ani, insotit de bunica lui: ”Domnul Morar, ce bucurie sa va vada! El isi doreste sa ajunga la fel ca dumneavoastra atunci cand va creste mare!”

Copilul era prea timid ca sa mai spuna ceva. Pana si ochii si-i ascundea dupa o caciula trasa peste toata fruntea lui inalta. ”I-ati face o mare bucurie acestui copil daca ati vrea sa faceti o poza cu el!” Pana la urma, n-am refuzat sa fac poze nici cu borfasi, puscariasi, prostituate sau politicieni, de ce as refuza un copil care, nu numai ca isi vede viitorul prin mine, dar prin care imi vad si eu trecutul…?

Eram perfect la fel de timid la varsta lui, doar ca eu ma inroseam in obraji. El, nu. Copilul cu caciula trasa peste frunte purta in obrajii albi niste pistrui care il faceau sa para fermecator de timid.

„Hai, Pistruiatule, da-ti caciula jos si vino sa facem poza!” ii zic. Bunica, imbracata in negru, ii aranjeaza bretonul nepotelului intr-o parte, stam la cateva poze, ii urez sa se faca mare, dar sa ramana bun, si ma intorc la cafeaua mea cu ganduri. Bunica, si ea emotionata, imi multumeste: ”Nu va imaginati cat de bucuros o sa fie, azi e ziua lui!”

Ma ridic din nou, ii spun ”La multi ani, Pistruiatule…”, dar bunica se apropie de urechea mea si imi sopteste: ”E ziua lui…Si azi, de ziua lui, saracul, am ingropat-o pe maica-sa! ” A fost momentul ala cand nu mai vrei sa auzi nimic altceva, cand iti dai seama ca gandurile tale sunt nimicuri, cand, pur si simplu, oricata experienta de comunicare ai avea, iti dau lacrimile si nu mai stii ce sa spui.

M-am prabusit intr-un hau atemporal si habar n-aveam ce se intampla in jurul meu. Pana sa ma dezmeticesc, pistruiatul, bunica si celelate rude aflate la pomana s-au facut nevazuti. O iau la fuga prin restaurant si reusesc sa ii prind in parcare si il strig: ”Pistruiatule, pot sa fac o poza cu tine de ziua ta?” Bunica lui repeta acelasi refren: ”L-ati facut fericit! Mama lui nici macar nu era langa el cand a murit. Era la munca in Spania…”

Cateva zeci de minute dupa ce a plecat mi-au rasunat in minte doar cuvintele batranei: ”El isi doreste sa ajunga la fel ca dumneavoastra cand va creste mare….” Cum vine asta? ”Cand va creste mare…” Se spune ca realizam ca ne-am facut mari atunci cand ramanem fara mama. Pistruiatul asta timid e deja mai mare decat mine”, a scris Morar pe o reţea de socializare.