Mihai Neşu a avut parte de un destin crunt, dar a transformat loviturile crunte de la viaţă în gânduri pozitive, devenind un înger pentru mii de copii şi adulţi care au avut parte, ca şi el, de accidente nefericite.
Într-un interviu, Mihai Neșu admite că nu e chiar așa simplu să te încrezi în Dumnezeu, în momentul în care ești într-o cumpănă.
„E foarte greu să dai sfaturi la oameni care sunt într-o suferință foarte mare, fiindcă suferința îi copleșește. Și eu am fost în situația asta, am primit foarte multe sfaturi care le-am putut, să zic așa, digera numai după câțiva ani, când s-a mai liniștit sufletul meu”, spune Neşu.
Mihai Neşu, cu lacrimi în ochii despre un copil care vine la centru doar pentru că aici poate face un duş:
Vezi această postare pe Instagram
„Dumnezeu vine, vine în suferință dacă omul, numai un pic, dacă își deschide inima, ușor de zis cum ar fi să zici. Încrede-te în Dumnezeu, e ușor să îi zici la omul când îmi vede suferința. Și ăla nu știe ce să aștepte, dar la un moment dat vine, că și la mine au venit. Eu doar îi am dat voie și am încercat și eu să fiu mai bun așa cum am putut”, a declarat Mihăiță Neșu într-un interviu pentru Euronews România.
Acum fostul fotbalist Mihai Neșu își concentrează energia în jurul proiectelor caritabile, prin intermediul fundației sale.
Fundația Mihai Neșu, prin eforturile fostului fotbalist paralizat în 2011, a dezvoltat un proiect major de reabilitare în județul Bihor care se ridică la peste 7 milioane de eurp. Proiectul principal este Complexul de recuperare Sfântul Nectarie, situat în Sânmartin, lângă Oradea, dedicat copiilor și adulților cu dizabilități.
Proiectul se bazează pe ajutorul financiar al oamenilor, inclusiv prin donații (ex: SMS cu mesajul CRED la 8844).
Eu am cunoscut Ortodoxia și am început să mă apropii de Dumnezeu la 30 de ani. În viață nu există eșecuri, doar decizii greșite și drumuri care se închid. Dar Dumnezeu ne deschide altele, e mereu lângă noi și ne ajută. Neliniștea din sufletul meu m-a determinat să vin către Ortodoxie
Fostul stelist a suferit un accident grav pe 10 mai 2011, în timpul unui antrenament, când un coleg a căzut peste el atunci când juca în Olanda la Utrecht.
În urma incidentului, a suferit o fractură de vertebră cervicală, care l-a lăsat paralizat.
Vezi această postare pe Instagram
Mihai Neşu, mesaj emoţionant la început de an: „A mai trecut un an din noua mea viaţă. Mă apropii de 4 anişori. Dar încă nu umblu, am rămas în urmă”
Mihai Neşu a transmis, la început de 2026, un mesaj tuturor celor care l-au ajutat în cei patru ani de cînd s-a accidentat şi a fost nevoit să renunţe la cariera de fotbalist.
„A mai trecut un an din noua mea viaţă. Mă apropii de 4 anişori. Dar încă nu umblu, am rămas în urmă. Acum, la început de an nou, vreau să-mi exprim recunoştinţa faţă de cei a căror dragoste, răbdare şi disponibilitate m-a ajutat să trec cu bine peste multe momente grele în aceasta perioadă.
După accident viaţa mi s-a schimbat complet, am devenit dependent 100% de oameni. Deşi noi sîntem depedenţi şi cînd sîntem sănătoşi… dar eu nu mi am dat seama…
Cei din jurul meu au tot venit şi plecat, inclusiv în 2014. Vă rog să mă iertaţi dacă v-am suparat, v-am enervat, v-am jignit, dacă am fost lipsit de politeţe şi răbdare sau dacă cîteodată am fost pur şi simplu de neînţeles.
Vă mulţumesc tuturor fiindcă v-aţi rugat pentru mine, fiindcă v-aţi gîndit la mine, fiindcă aţi plîns pentru mine, fiindcă mi-aţi zîmbit, fiindcă v-aţi oprit să mă salutaţi, fiindcă mi-aţi dat mesaje, fiindcă m-aţi sunat, fiindcă m-aţi vizitat, fiindcă m-aţi ajutat să beau, fiindcă mi-aţi gătit, fiindcă m-aţi ajutat să mănînc, fiindcă m-aţi ajutat să mă îmbrac, fiindcă m-aţi tratat, fiindcă m-aţi ajutat să mă mişc, fiindcă m-aţi ajutat să rezolv orice problemă a apărut în viaţa mea, fiindcă mă ajutaţi să ajut prin fundaţie!
Vă mulţumesc fiindcă mă iubiţi şi vă pasă! Vă doresc un 2015 binecuvîntat cu sănătate, bucurii, linişte sufletească şi plin de oameni senini, optimişti şi plini de viaţă şi dărnicie în jurul vostru.
Cu drag, Mihai Neşu”.
Fundația Mihai Neșu, în malaxorul austerităţii Guvernului Bolojan
Fundația Mihai Neșu, care conduce Centrul de recuperare „Sfântul Nectarie” din Cihei, destinat persoanelor cu dizabilități și coordonat de fostul fotbalist orădean Mihai Neșu, a fost scutită de plata a 36.000 de euro pentru impozitele pe clădirile și terenurile deținute lângă Oradea.
Decizia a fost luată de Consiliul Local Sânmartin, care a votat în unanimitate scutirea de impozit pentru clădirile și terenurile folosite de ONG-uri și întreprinderi sociale pentru furnizarea de servicii sociale în comună.
Hotărârea se bazează pe prevederile Codului Fiscal și completează HCL 638, prin care consilierii din Sânmartin au stabilit la finalul lunii decembrie nivelul impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026.„Fundația Neșu, care este acreditată, desfășoară servicii sociale, a depus și în anii anteriori documente justificative și a beneficiat de scutire, se încadrează în prevederile acestui articol!”, a declarat vineri, primarul de Sânmartin, Cristian Laza, conform ebihoreanul.ro.
Conform primarului, și alte ONG-uri cu activitate socială din comună vor putea beneficia de aceste scutiri de impozit: „Consiliul Local poate acorda astfel de facilități în limita a 5% din veniturile localității din taxe și impozite. Nu am făcut încă un calcul, dar în mod cert nu se va ajunge la acest procent!”.
Premierul Ilie Bolojan l-a contactat pe primarul Cristian Laza pentru a discuta scutirea de impozit a fundației lui Mihai Neșu, după ce cazul a atras atenția publică: „Am fost sunat de premier prin 20 ianuarie. Discutia s-a bazat pe cazul Nesu și pe prevederile legale care ne permit acest lucru, adică să aplicăm scutiri celor care fac cu adevărat servicii sociale. A fost un schimb de opinii care au coincis!”.
Conform sursei citate anterior, fundația condusă de fostul fotbalist Mihai Neșu administrează un centru de recuperare unde beneficiază de servicii 140 de copii și 30 de adulți, deși cererea este mult mai mare.
Mihai Neșu a semnalizat, pe 18 ianuarie, prin intermediul presei, că eliminarea facilităților fiscale acordate până anul trecut ONG-urilor de acest tip ar fi obligat fundația să plătească anual impozite de 36.000 de euro: „Vreau să cred că domnului Ilie Bolojan i-a scăpat această decizie. Au fost tăiate toate scutirile și facilitățile de care beneficiau persoanele cu dizabilități. Va fi mult mai greu să îi ajutăm, mai ales că persoanele cu dizabilități au rămas fără aceste scutiri de impozite!”.
Imobilizat într-un fotoliu rulant după un accident grav suferit pe terenul de fotbal acum 14 ani și jumătate, sportivul orădean și-a transformat propria tragedie într-o misiune de a sprijini persoane aflate în situații similare. Centrul de recuperare din Sânmartin a fost ridicat cu aproximativ 7 milioane de euro, suma fiind strânsă integral din donații.