Mihai Petre a renunțat la karate pentru dans: „Dacă nu ar fi fost dansul, nu m-aș fi întâlnit cu Elwira”

Mihai Petre, în vârstă de 45 de ani, este unul dintre cei mai apreciați instructori de dans din România. El s-a făcut remarcat ca jurat în emisiuna "Dansez pentru Tine" și "Românii au Talent".
Filip Stan
27 iun. 2024, 12:55
Mihai Petre a renunțat la karate pentru dans:

Mihai Petre este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați antrenori de dans din România. Totuși, puțini știu cum au început pașii lui în lumea dansului. Inițial, Mihai se apucase de un alt sport, dar se pare că pasiunea pentru dans a învins totul.

Cum a ajuns Mihai Petre în lumea dansului

Antrenorul de dans a câștigat de-a lungul timpului numeroase premii, iar fiecare are o poveste, legându-l de amintiri și de o anumită perioadă a vieții. Finala de la Cupa Europeană se numără printre cele mai importante evenimente din viața sa, a spus el, într-un interviu Viva.

Cu toate acestea, pe când era copil, Mihai a făcut karate. El s-a axat pe acest sport până la vârsta de 12 ani, iar mama lui a fost cea care s-a gândit să-i ghideze pașii în lumea dansului. Drumul către succes nu a fost ușor și a muncit din greu.

„Am avut o copilărie foarte frumoasă, în care părinții mi-au fost alături, necondiționat, constant și cu toate resursele pe care le-au avut, și de aceea eu m-am bucurat foarte mult de joacă, în primii ani, prin spatele blocului, ca toți cei din generația mea… Și apoi de sport, de toată perioada în care am început să iau în serios sportul, care mi-a ocupat, practic, mare parte din copilărie, adolescență și tinerețe chiar; cu excepția studiilor. Viața mea, de pe la 14-15 ani, a însemnat studiu și dans, cam atât.”, a mărturisit Mihai.

Mai mult, antrenorul de dans recunoaște că dacă nu ar fi ajuns să facă dans, nu ar fi avut atât de multe oportunități și nu ar fi cunoscut-o pe actuala lui soție, Elwira.

Citește și: Elwira și Mihai Petre, vacanță în Grecia. Ce peripeții au avut pe drum: „După 14 ore, în sfârșit am ajuns”

„Uitându-mă înapoi, îmi dau seama că dansul este cel care mi-a oferit viața pe care o am acum, cu care sunt foarte fericit. Dacă nu ar fi fost dansul, probabil că nu aș fi făcut televiziune, dacă nu ar fi fost dansul, nu m-aș fi întâlnit cu Elwira, cu siguranță. Deci, nu-mi pare rău deloc. Plus că îmi place dansul. Când am început, nu era aceeași situație, dar cu mulți ani înainte am descoperit arta aceasta. E fantastică, niște experiențe greu de explicat în cuvinte și sunt foarte fericit cu ceea ce mi s-a întâmplat, cu această carieră pe care am urmat-o. Sunt bucuros.”, a mai spus acesta.

Citește și: Mihai Petre, dezvăluiri din viața intimă. Locul neobișnuit unde s-a iubit cu soția lui. Nu s-a ferit să recunoască: „Nu sunt masochis, dar înțepăturile le-am simțit”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT