Mihai Stoica, GEST DISPERAT făcut DUPĂ GRATII

Mihai Stoica s-a simțit în pericol încă din momentul în care a fost încarcerat. Erau deținuți care îl ironizau atunci cînd treceau pe lângă el, dar și alții care l-au amenințat în mai multe rânduri.
Filip Stan
13 ian. 2015, 16:30
Mihai Stoica, GEST DISPERAT făcut DUPĂ GRATII

Mihai Stoica s-a temut că lucrurile ar putea degenera, astfel că a decis să scoată niște bani din buzunar pentru a-și asigura protecția. Aproximativ 30 de milioane de lei ar fi taxa de protecție pe care o plătește lunar celor patru oameni care îl ajută, scrie Fanatik.

Mihai Stoica a apelat la câțiva grei ai penitenciarului Rahova pentru a-și asigura spatele. A discutat cu un fost luptător și i-a oferit un salariu lunar pentru ca, alături de alți trei foști sportivi, de asemenea remunerați, să îl apere atunci când are probleme.

„Era foarte speriat la început, chiar dacă încerca să nu o arate. Le răspundea tuturor celor care îl ironizau. Dar când a ajuns chiar să primească amenințări, a luat imediat măsuri. Plătește bine, oamenii sunt mulțumiți. Chiar dacă de mult timp nu a mai avut probleme în închisoare, iar bodyduarzii săi nu au mai avut activitate, el le dă banii în continuare, lună de lună, așa cum s-au înțeles”, a povestit o sursă pentru Fanatik.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
După Luca Stancu, FCSB a mai rezolvat un transfer! Anunțul lui Mihai Stoica: „Pe listă pentru meciul cu Auda”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Care este diferența dintre indemnizația de handicap și pensia de invaliditate. Explicațiile unui avocat
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
E sigur că Ionuț Chirilă va fi demis după două luni de CS Dinamo: ”Un dobitoc care bea și fumează pe stadion!”
MediaFlux
SUA pune piciorul în prag în fața Rusiei. Putin începe să cedeze privind pacea
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România